- o insulă, două lumi, aer românesc şi căldură tropicală -

Sînt, de două săptămîni – dintr-un prim sejur de şase –, la un studiu antropologic în insula Săo Luis, capitala statului Maranhăo, aflată în nord-estul Braziliei. De cealaltă parte a oceanului, sărind peste Europa Occidentală, la 9000 km de casă, găsesc un amestec exotic de cultură africană, resturile unui colonialism cu rădăcini adînci, dar şi un aer balcanic uimitor de autentic.

E o dimineaţă de vineri, nici trecut de ora 9, iar o bormaşină zguduie asurzitor pereţii camerei de alături, cărţile tremură pe rafturi şi praful vecinului îşi găseşte loc, cuminte, pe hainele întinse la uscat, în balcoanele apartamentelor vecine. Cîţiva indivizi, stînd la intrare, în cămăşi cu dungă pe mînecă şi umezite de transpiraţie, păzesc blocurile aparent elegante, de 15 etaje, cu plase la ferestre, cu intrări din marmură şi parcări subterane cu telecomandă.

În cartierul de „sus“, un fel de Primăverii bucureştean, însă mult mai mare, străduţele strîmte concurează cu drumurile noastre la numărul şi adîncimea gropilor pe metru pătrat. Săo Luis conduce detaşat! În cartierul de „sus“, locuitorii poartă toţi ochelari Paco Rabanne, cămăşi Polo sau Lacoste, conduc Hyundai Tucson şi verifică ora la ceasurile Tissot. O bogăţie ostentivă şi aproape agresivă. La shopping center-ul din cartier e coadă mereu la supermarket, iar buticurile mici vînd genţi Dolce & Gabanna sau Chanel. (Pare că aici nu există criza economică.)

Pînă a ajunge, însă, la templele de consum capitalist, faci un slalom printre gropi, iar pe drum dai de oameni slăbiţi de soare şi sudoare, cărînd butoaie de apă potabilă, pe biciclete, către blocurile lungite spre soare. Dimineaţa, pe la 8, mai vezi şi tinere cu cîte o plasă uzată de plastic în mînă, cu aceeaşi destinaţie. Pentru că aici, ca şi în Chile, „se poartă“ să ai angajată o empleada