Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru ziare a venit vremea muzeelor?

Publicat in Dilema Veche, joi 18 iulie 2013 ·

De ce ai vizita, în vacanţă fiind, un Muzeu Internaţional al Ziarelor? Nu doar din pură curiozitate turistică (nimeni nu scapă, oricît s-ar strădui, de impulsul de a „bifa un obiectiv“), ci pentru că, aşa cum scrie pe site-ul www.izm.de – e unul dintre cele mai mari din lume şi, renovat complet şi redeschis în 2011, are o formulă de prezentare modernă şi interactivă. Şi apoi, ce poate fi mai actual, în zilele noastre, cînd presa din toată lumea nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa (financiar vorbind, dar nu numai), decît să treci în revistă problemele presei din cele mai vechi timpuri şi pînă azi? În fiecare săptămînă, vin ştiri despre ziare care se închid, despre vechi şi prestigioase instituţii de presă care se transformă, se restructurează ori dispar, pur şi simplu.

Internationales Zeitungsmuseum din Aachen a fost fondat de Oskar von Forckenbeck, un colecţionar care a călătorit mult şi a adunat ziare din toată lumea, expunîndu-le pentru prima dată în 1886. Se zice că, plimbîndu-se, în 1854, pe canalele din Groningen, a văzut un ziar zăcînd pe fundul unei bărci de pescari şi şi-a dat seama că ziarele sînt prea valoroase pentru a sfîrşi doar ca hîrtie de împachetat peşte. Aşa a început colecţia, care, pînă la moartea sa (în 1898), a însumat 80.000 de exemplare de ziare şi 1500 de volume, donate oraşului Aachen de văduva lui Oskar von Forckenbeck. Între timp, colecţia a ajuns la peste 200.000 de exemplare şi 3000 de volume de specialitate. Nu-mi dau seama dacă fondatorul a fost un vizionar sau un tipicar, dar, în anul de graţie 2013, nici nu mai contează: colecţia există şi fizic, şi în arhiva electronică a muzeului (http://www.izmarchiv.de).

DE ACELASI AUTOR De ce există corupţie la bacalaureat Ba se poate! - interviu cu Simona DAVID-CRISBĂŞANU Nimic despre bac şi capacitate Antreprenoriatul va salva România - interviu cu Dragoş ANASTASIU Muzeul se

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti - PSD - 27%, Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12% - rezultate parţiale

News.ro acum 26 minute
PSD a obţinut 27% din voturi la algerile pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12%, conform rezultatelor parţiale după numărarea a 80% din voturile exprimate. La CGMB, după centralizarea a 80

România, împărţită între caniculă şi vijelii. Noi alerte Cod portocaliu şi galben

Mediafax acum 28 minute
Luni până la ora 23.00 este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică. În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale d

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum o ora
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 4 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

Trei primari din județul Buzău au fost aleşi cu 100% din voturi

G4Media acum o ora
Trei primari din judeţul Buzău au fost aleşi cu un procentaj de 100%, după ce au candidat la alegerile locale din data de 9 iunie singuri pe listă, potrivit Agerpres. Cei trei primari au candidat din partea Partidului Social Democrat (PSD). Liviu Bă

Conturul partidului stat

Ziua News acum o ora
Lui Marcel Ciolacu i-au ieșit cărțile. Chiar toate. Dacă luăm în calcul ipoteza plauzibilă că de fapt nu a dorit-o pe Gabriela Firea la Primăria Generală a Capitalei. În rest, a câștigat pe linie. Și deși ieri de două ori a combătut ideea partidului

Rezultate alegeri locale 2024: Ioan Doldurea, tatăl patronul stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal

HotNews acum 54 minute
Actualul primar al municipiului Caracal, social-democratul Ioan Doldurea, conduce detaşat în cursa pentru un nou mandat, conform rezultatelor parţiale, citate de News.ro. Ion Doldurea, primarul din CaracalFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Fiul lui D

Clasamentul WTA: Cîrstea, în continuare jucătoarea din România clasată cel mai bine. Urcări spectaculoase pentru Anca Todoni la simplu şi Gabriela Ruse la dublu

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea este în continuare jucătoarea de tenis din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni, după turneul de la Roland Garros. Cîrstea a urcat de pe locul 30 pe 29, cu 1704 puncte. Cea mai spe

INS: Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro / Deficitul balanţei comerciale, mai mare cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum o ora
Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS

Vremea

București
acum

30°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/27°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°