Ştiţi ce este un métaphone?
Nimeni nu ştie, pentru că este unic în lume, dar vor afla toţi cei care vor trece prin Oignies, orăşel din bazinul minier din Nord-Pas-de-Calais din Franţa. Un fel de Valea Jiului din România.
Métaphone-ul este o imensă clădire-instrument-muzical, o sală de spectacole care produce ea însăşi muzică: este căptuşită cu o carapace sonoră din plăci din materiale diverse, iar în pereţii exteriori şi în bolţi sînt încastrate diverse corpuri de instrumente – orgă, percuţii, xilofoane –, legate la un sistem central de megafoane. Un ovni arhitectural şi muzical, care poate adăposti concerte şi spectacole, ca o sală clasică, cu o mie de locuri, dar care respiră şi singur, producînd muzică precum o orchestră. Locul unde este creat acest metafon îl face, de fapt, să fie excepţional.
Excrescenţă culturală a zonei post(industriale), timpan al pămîntului, corzi vocale ale galeriilor subterane: acest instrument de muzică urbană a fost conceput de designerul-arhitect de sunete Louis Dandrel, ca parte a proiectului de conversie a unui fost sit minier al Franţei. Clasat astăzi ca monument istoric şi înscris în patrimoniul mondial al UNESCO ca „peisaj cultural evolutiv“, situl „9-9bis“ aparţine fostului bazin minier din Nord-Pas-de-Calais, care, înfloritor prin exploatarea cărbunelui în anii ’30, a fost închis definitiv de francezi în 1990. Şi reconvertit. 23 de ani mai tîrziu, zona nu e un deşert postindustrial, clădirile n-au fost rase de pe faţa pămîntului, ca o plagă ruşinoasă, ci integrate identităţii în evoluţie a locului.
Trei zile de concerte de muzică experimentală – actuală, dar şi de fanfară (o tradiţie în regiunea de nord a Franţei) – şi prima operă muzicală creată pentru metafon dau viaţă, în această vară, localităţii Oignies, aflată la 25 de km sud de Lille şi la 20 de km de Lens, într-o zonă – în logica trecutului –
