Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragoste şi răzbunare

Publicat in Dilema Veche, joi 1 august 2013 ·

Sună ca un titlu de telenovelă. Şi, mai în glumă, mai în serios, natura problemei aduce destul de bine cu o suită de despărţiri şi reveniri dintr-o dragoste cu năbădăi. Care e problema? Felul în care vedem teatrul. Chipul întîlnirii noastre cu spectacolul teatral şi cu tot ceea ce se întîmplă în jurul lui. Ca să nu-i sperii prea tare pe cei care văd deja generalizări nepermise încă în primele rînduri ale articolului, amintesc de la bun început – e un punct de vedere. Doar o părere. O perspectivă, pe deplin asumată, a unei situaţii care suportă, firesc, orice altă interpretare.

DE ACELASI AUTOR Artist al poporului Dumnezeul meu, actorul Vin artiştii, pleacă lăutarii Şamanismul de birou şi noua artă regizorală După anii de regim comunist, am ieşit la limanul întîlnirii cu democraţia, avînd o foarte solidă experienţă a jocului cu complicitatea. De multe ori, acest joc profund şi subtil s-a transformat însă într-o joacă. Natura relaţiilor cu sistemul şi cu ideologia anilor respectivi face subiectul unei abordări viitoare. Ceea ce interesează acum e perspectiva asupra spectacolului teatral. Un spectacol în care, deseori, complicitatea celor care se aflau în sală, cu cei care se găseau pe scenă, atingea nişte dimensiuni cu totul impresionante. Printr-un anumit tip de mecanică mentală colectivă, cu toţii – actori şi public laolaltă – arătam cu degetul spre oroarea şi ridicolul sistemului în care trăiam. Şi chiar dacă acest lucru nu se făcea explicit alteori, complicitatea exista în felul în care cu toţii ne refugiam în orice gest cultural care putea oferi adăpost temporar faţă de urgia din lumea reală. Complicitate era şi cînd se juca la teatru ceva fără nici o legătură cu trimiterile directe la comunism. Trăiam în sine un anumit tip de întîlnire, într-un anumit spaţiu, în care ne refugiam, indiferent de subiectul poveştii de pe scenă.

Ecoul acelei complic

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024. Rezultat strâns în cursa pentru președinția Consiliului Județean Iași

HotNews acum 27 minute
Costel Alexe și-a revendicat victoria în alegerile pentru președinția Consiliului Județean Iași. Potrivit Ziarul de Iași, rezultatele parțiale după 86% dintre voturi numărate îl pun pe primul loc pe liberal, cu 34,3%, urmat de aproape de Bogdan Cojo

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Dominic Fritz, unul dintre posibilii înlocuitori

Press Alert acum 47 minute
Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Va convoca alegeri pentru un nou președinte și vorbește despre „lideri puternici” în partid, precum Dominic Fritz. „Îmi asum acest rezultat și voi convoca alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt t

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 42 minute
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. Nu o să facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 36 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 3 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum 44 minute
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum 18 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra de luni titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 8 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 an

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°