Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul – Vitesse 1-1 (0-0). Grozav, golul speranţelor

Publicat in Vremea Noua, vineri 2 august 2013 ·

Autor: Adi Dobre

Conduşi cu 1-0, ploieştenii au marcat prin Gicu Grozav, în minutul 84, punctul egalării.

Atmosferă de mare meci ieri la Ploieşti, la partida dintre Petrolul şi Vitesse Arnhem, din turul 3 preliminar al Europa League. 12.000 de ”lupi galbeni” au colorat cu ore bune înainte, nu doar stadionul, ci şi oraşul.

Un fan olandez a murit înaintea meciului

Din păcate, meciul a fost precedat de o întâmplare tragică: un suporter olandez în vârstă de 50 de ani a decedat pe o terasă din centrul Ploieştiului, probabil din cauza căldurii. Încercările de resuscitare n-au dat niciun rezultat. Galeria petrolistă a afişat un banner de solidaritate.

Petrolul a început bine meciul cu olandezii. Fără trac în faţa unui adversar care vine totuşi din Eredivisie, „găzarii” au dominat primul sfert de oră, dar nu şi-au creat ocazii mari de gol. Dore, la al doilea meci în tricoul Petrolului şi la primul ca titular, a încercat să-l facă uitat pe “dezertorul” Bokila, iar în unele momente chiar a reuşit. Fără meciuri oficiale în picioare, trupa lui Peter Bosz s-a încălzit mai greu. Prima replică, Vitesse a dat-o prin Kakuta, cel care a trecut ca prin brânză prin apărarea ploieşteană, dar Pecanha a salvat.

Boudjemaa a şutat puţin peste la un contraatac dus de Dore. Cu zece minute înainte de pauză, Petrolul a avut cea mai mare şansă de gol, după şutul lui Grozav, respins în faţă de Velthuizen.

La marginea terenului, Cosmin Contra era un vulcan. Îmbrăcat în jeanşi şi cu o cămaşă albastră, Contra s-a agitat fără întrerupere. Omologul său, Peter Bosz, îmbrăcat elegant, la „patru ace”, a privit calm, stând în picioare, desfăşurarea ostilităţilor. Grozav, iertat de suporterii Petrolului după „scăriţa” din meciul cu Pandurii, a făcut ieri o primă repriză bună.

Repriza secundă a început prost. Arbitrul spaniol Carlos Del Cerro a dictat

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 30 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 38 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 31 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

News.ro acum 35 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP. IDF a precizat că t

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°