Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A rămas fără splină pentru că nu i-a dat o bere unui consătean

Publicat in Vremea Noua, vineri 2 august 2013 ·

Pentru că cel de la care cerea a refuzat, agresorul l-a înjunghiat în splină.

Un caz de o gravitate ieşită din comun a fost soluţionat ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal. Un bărbat din localitatea Vânători a rămas mutilat pe viaţă, fiindu-i extirpată splina, după ce a fost înjughiat de un consătean căruia nu a vrut să-i facă cinste cu o bere. Agresorul se numeşte Claudiu Biţică, are 25 de ani, şi este acuzat de tentativă la omor calificat şi port ilegal de cuţit. Potrivit rechizitoriului, fapta s-a petrecut pe 26 iunie 2012, la orele serii, atunci când victima, Constantin G., a mers cu nişte prieteni la un birt din localitate, unde au băut câte o sticlă cu bere. La o masă alăturată se afla şi Claudiu Biţică. Bărbatul i-a cerut victimei, fără a da prea multe explicaţii, să-i cumpere şi lui o bere. Pentru că victima a refuzat, între cei doi a izbucnit un conflict, liniştit în scurt timp de barman. Supărat că a rămas cu gâtul uscat, Biţică a ieşit din local, dar s-a întors după mai puţin de jumătate de oră şi i-a cerut barmanului alcool, spunându-i că va plăti Constantin G. Reprezentantul birtului a refuzat, iar agresorul a încercat încă o dată să stea de vorbă cu victima sa, pentru a-l convinge să-l cinstească. Deşi a refuzat comunicarea, Constantin G. a ieşit la un moment dat din birt pentru a vorbi la telefon, moment în care Biţică a scos un cuţit, pe care i l-a înfipt în splină. Victima a fost transportată la spital, iar medicii s-au văzut nevoiţi să-i extirpe organul. Constantin G. a avut nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale. În timpul audierilor, Claudiu Biţică a recunoscut fapta, însă a spus că ar fi fost provocat de victimă prin refuzul săi de a-i cumpăra alcool.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-ramas-fara-splina-pentru-ca-nu-i-a-dat-o-bere-unui-consatean–18083.html

Pentru că cel de la care

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°