Consiliul francez de stat a anulat pe 1 august decizia guvernamentală din martie 2012, care interzicea cultivarea porumbului modificat genetic de către Monsanto. O decizie surprinzătoare, dacă ne amintim că Franţa ar face parte, după cum amintea Ovidiu Nahoi, într-un articol publicat de Dilema veche, din „alianţa“ contra OMG – Franţa, Germania, Luxemburg, Austria, Ungaria, Grecia, Bulgaria şi Polonia, la care organizaţiile agricole au reacţionat pozitiv. Se pare însă că s-au bucurat prea repede. Decizia Consiliului de stat nu este cea a guvernului, ministrul francez al agriculturii, Stephane Le Foll, accentuînd această nuanţă încă din zorii zilei de 2 august. Dezbaterea este însă relansată şi devine, de altfel, cam fără final.

Să fim cinstiţi – recitind multitudinea de texte deja apărute pe acest subiect, ar trebui să recunoaştem că aceste iniţiale ascund de fapt încă un domeniu în care UE nu joacă fair-play: asemeni lui Gabriel Giurgiu, care se întreba, pe bună dreptate, cui nu-i plac organismele modificate genetic, am fi îndreptăţiţi să ne întrebăm ce se întîmplă de fapt cu adevărat. Atitudinea UE este echivocă, Bruxelles lasă la latitudinea naţională decizia de a cultiva sau nu; ceea ce statuează Curtea Europeană de Justiţie, care anulase interdicţia franceză, nu este luat în considerare, dar UE importă de facto porumb modificat genetic?!

Chiar ieri am văzut, pe rafturile unei alimentare banale din Paris, porumb modificat şi porumb nemodificat genetic... Pricepe cine o şti, sau cine o citeşte pe Iuliana Ionel care explică foarte clar că „problema noastră o reprezintă pesticidele, nu plantele modificate genetic.“

Sincer, nu cred că OMG este diavolul, dar cred că la mijloc se află o problemă de interpretare. Între ecologiştii care susţin că plantele modificate genetic sînt dăunătoare albinelor şi gărgăriţelor, şi faptul că, de multe ori, ceea