Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid disperat, Rapid sublim

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

Bineînţeles că rapidiştii care au intrat în greva foamei sunt nişte nebuni. Atenţie, protestul extrem este îndreptat împotriva şefilor Ligii şi ai Federaţiei şi nu vizează reprimirea echipei în Liga I!

Bineînţeles că gestul rapidiştilor, probabil unic în fotbalul de pe mapamond, este unul disperat şi sublim şi, ca orice gest disperat şi sublim, destinat mai degrabă eşecului decât izbânzii.

Bineînţeles că şefii Ligii şi ai Federaţiei n-au ce să priceapă dintr-un gest disperat şi sublim. Grătarul, tată, micii şi fleica, în rest, dă-i în mă-sa! Ce le pasă lor de greva foamei?

Şi totuşi, fără gesturi disperate şi sublime, lumea n-ar fi un loc în care să merite să trăieşti.

În primul rând, prin gestul lor diperat şi sublim, aceşti oameni au spălat dintr-o suflare toate balele şi măscările ce-au fost aruncate asupra Rapidului. Oare câţi dintre aceia care ne fac aşa cum le vine la gură şi cât îi duce capul ar fi în stare să-şi clintească un fir de păr – atât! – pentru echipa pe care pretind că o iubesc?

Apoi, gestul acesta ar trebui să-l cutremure pe George Copos, principalul vinovat pentru situaţia în care s-a ajuns. Dacă pe George Copos îl poate atinge un gest disperat şi sublim...

Gestul acestor nebuni înseamnă şi un cadou imens făcut tuturor celor care iubesc cu adevărat fotbalul în această ţară. Este şansa unei adevărate revoluţii împotriva celor care ne-au furat bucuria fotbalului. În realitate, şefilor Ligii şi ai Federaţiei le este îngrozitor de frică ... Doar că rapidiştii nu trebuie lăsaţi singuri.

Bineînţeles că fotbalul nu este un lucru pentru care să merite să te enervezi, darămite să-ţi pui sănătatea şi viaţa în pericol. Şi le-am transmis asta şi băieţilor care m-au sunat să mă întrebe ce părere aş avea dacă ei ar recurge la un asemenea gest... Doar că ştiam bine că bat la uşi zăvorâte cu o mie de lacăte şi că pe oamen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 29 minute
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 2 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 28 minute
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 22 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°