Cele două lăcaşe de cult reprezintă cele mai importante locuri de pelerinaj din toată zona Bărăganului. Istoria şi spiritualitatea se împletesc în momentul în care păşeşti între zidurile lor. O experienţă de profunzime spirituală în cadrul celei mai frumoase campanii "Adevărul" - "125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă".

„Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei care se roagă în biserica mânăstirii noastre“. Aşa sunt întâmpinaţi pelerinii care ajung la Mânăstirea Balaciu. Ca să ajungi aici nu este deloc dificil. Lăcaşul de cult se află pe un drum de piatră care se desprinde din vechiul drum către Marea Neagră, şoseaua Bucureşti – Constanţa. Imediat eşti primit cu căldură de către toţi călugării schitululi. Cu toatea astea, asupra lăcaşului, dictatura comunistă şi-a pus serios amprenta.

Istoria locului

Mânăstirea are o istorie aparte care se leagă de familia de boieri Piteşteanu. Întemeiat la mijlocul secolului al XIX-lea de Neacşu şi Ecaterina Pitişteanu, boieri originari din Argeş, în satul care purta numele familiei de viţă nobilă, cunoscut pe atunci şi sub numele de Balaciu de Jos, lăcaşul de cult avea în vecinătate râul Ialomiţa şi ruinele unei cetăţi dacice al cărui nume este încă necunoscut, dar care a rămas în istorie drept una dintre reşedinţele regelui dac Dromichete.

Acolo, „boierii au întemeiat adăposturi pentru vite, cunoscute drept coşare sau odăi, aşa că aşezarea a luat numele de «Odaia Piteşteteanului», care, pe atunci, avea 25 de gospodării“, precizează istoricul Ştefan Grigorescu.

Afectaţi, ani de-a rândul, de revărsările râului Ialomiţa, sătenii aveau să fie strămutaţi, după multiple solicitări înaintate în acest sens către autorităţile de la acea vreme, în primăvara anului 1924, la o distanţă de patru kilometri.

Pe vatra veche a satului, au rămas doar cimitirul şi mănăstirea. Şcoală de cântăreţ