Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămână de lucru redusă la Servicii Energetice Moldova

Publicat in Vremea Noua, vineri 9 august 2013 ·

Salariații vor lucra numai patru zile din cinci, cu reducerea corespunzătoare a salariilor. Sindicaliștii au pichetat două zile Guvernul și au cerut o întâlnire cu premierul Ponta.

Săptămâna de lucru a salariaților de la Servicii Energetice (SE)Moldova, societate cu sediul central în Bacău, dar cu activitate în toate județele Moldovei, va avea, de astăzi, 9 august, numai patru zile lucrătoare, în loc de cinci.

Măsura – ne-a informat liderul sindicatului Electroenergia Univers Moldova, din această societate, Mihai Bălan – este aplicată de directorul general Dan Nicu Pară, care a invocat articolul 52, alineatul 3, din Codul Muncii: “În cazul reducerii temporare a activității, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depășesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariilor, până la remedierea situației care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unității sau a reprezentanților salariaților, după caz.” Primii care vor suporta această măsură sunt salariații din compartimentul TESA (tehnic, economic și social administrativ).

Măsura a fost anunțată chiar în timp ce salariați ai societăților Servicii Energetice din Moldova, Oltenia, Transilvania de Sud și Dobrogea, Muntenia Nord, Banat și Transilvania Nord, dar și din București au pichetat, timp de două zile (7 și 8 august) sediul Guvernului, nemulțumiți că în scrisoarea de intenție convenită cu Fondul Monetar Internațional nu se regăsesc promisiunile făcute de Ministerul Economiei la negocieri, iar măsurile care vor fi luate vor duce la dispariția de locuri de muncă, dar și pentru că oamenii nu și-au mai primit salariile de două sau de trei luni. Din Moldova, la pichetare au part

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 56 minute
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 3 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Un nou cutremur în România, vineri dimineață

Gandul acum 19 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,2 s-a produs vineri dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs vineri, 24 mai, la ora 07:00, în zona Oltenia, județul Gorj, la adâncimea de 15,4

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum 2 ore
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°