Pare greu de crezut, dar Mamaia cea plină de tot felul de fiţe, baieţi şi fete de bani gata, ori pur şi simplu figuranţi, a avut o strălucire pe care astăzi nici măcar denumirea de “capitala distracţiei”, ori carele alegorice, sau cele mai lustruite automobile de lux nu i-o pot da.
S-ar putea spune că încă de la începuturi a fost destinată “fiţelor”, Mamaia debutând deloc modest în rândul locurilor cu “mare şi soare” unde merită să te duci. Conform legendei, denumirea staţiunii este legată de Paşa din Babadag şi fiul său Enver.
Ca amintire a tragediei
Uneori Paşa îşi vizita proprietatile, obişnuind să faca un popas la o stână de oi dintre ghiol şi mare, a ciobanului Costea Alisandru. Odată l-a luat şi pe fiul său, care s-a îndrăgostit de frumoasa fiică a lui Costea. În cele din urmă, Enver o va ademeni şi o va fura (cu ajutoare) pe fiica ciobanului. În timp ce se zbătea în mâinile răpitorilor, ea isi striga disperata mama, cerandu-i ajutor: "Mama Lia! Mama Lia!". Fata reuşeste să se smulgă din mâinile bărbaţilor şi se aruncă în ghiol. Enver nu a mai reuşit să o aducă la mal decât moartă. Fiul Paşei îşi pierde minţile de suparare şi, strigând "Mamaia! Mamaia!" (în loc de "Mama Lia"), intră în valurile mării cu fata în braţe…Paşa va ridica pe malul ghiolului, în semn de amintire a tragediei, o moară de apă. Cu timpul, pe lângă moara de apă, cunoscută drept Moara Îndrăgostiţilor, se va naşte sătucul de pescari numit Mamaia.
Pe nisipul fierbinte
La începutul secolului al XX-lea, constănţenii aveau nevoie de o plajă modernă. Zis şi făcut: primarul Ion Bănescu va interveni pe lângă ministere, pentru a trece în subordinea primariei, în 1905, "duna de nisip ce separa lacul Siutghiol de Marea Neagră"…Lucrările de construcţie a stabilimentului de băi de la Mamaia încep în 1906, după planurile arhitectului Petre Antonescu, valoarea "facturii" ridicându-
