Integrarea europeană a Republicii Moldova a devenit, de ceva timp, un subiect aprins de discuţii în societatea noastră.
E normal să fie așa, mai ales într-un an crucial pentru viitorul european al Republicii Moldova. Însă, de cele mai multe ori această temă atât de importantă este abordată speculativ, fiecare reieşind din interesele pe care le are. Și cel mai des păcătuiesc în acest sens unii politicieni și lideri de partid.
În 2009 R. Moldova a pornit ferm pe calea integrării europene. Însăşi constituirea Coaliţiei de guvernare cu denumirea Alianţa pentru Integrare Europeană a fost un semnal clar transmis Occidentului în privința aspirațiilor noastre europene. Includerea acestui obiectiv ca prioritate absolută în programul de guvernare a accentuat determinarea R. Moldova de a o rupe cu trecutul comunist şi de a porni pe o nouă cale de dezvoltare. Occidentul a reacţionat prompt la mesajul noii conduceri a R. Moldova şi chiar în primele luni de guvernare ministrul de Externe al Suediei, Carl Bildt, ţară care exercita la acel moment preşedinţia UE, a anunţat că UE va începe negocierile pe marginea Acordului de Asociere cu UE în ianuarie 2010, lucru care ulterior s-a şi întâmplat.
Dar, spre regret, unele forţe politice şi aici mă refer în special la PLDM, văzând cât de repede a avansat R. Moldova în demersul său european extern şi înţelegând că va urma o perioadă în care ideea de integrare europeană va fi principala temă de discuţii în societatea moldovenească, a decis să facă din ea o temă politică, de campanie electorală. Deja în prima jumătate a anului 2010, toate evenimentele ce ţin de integrarea europeană aveau drept protagonişti exponenţii unui singur partid – PLDM. În același timp, are loc o personalizare intensă a ideii de integrare europeană, aceasta fiind legată totalmente de liderul PLDM, premierul Vlad Filat. A fost cea mai nefericită ev