Controlorii de trafic aerian din Finlanda au demarat luni o acţiune neanunţată de grevă, în semn de protest faţă de o reorganizare decisă de autorităţile aeroportuare.
Sindicatul SLJY, la care au aderat peste 90% dintre controlorii de trafic aerian finlandezi, şi-a îndemnat toţi membrii să-şi părăsească locurile de muncă începând de luni, ora locală 17.00 (ora 17.00 a României), până marţi, ora locală 08.00.
Consecinţele asupra traficului aerian ar trebui să rămână limitate. Prin intermediul acestei acţiuni sociale, SLJY protestează faţă de anunţarea transferării Centrului de control regional al traficului aerian de la Tampere (160 de kilometri nord de Helsinki) la aeroportul Helsinki-Vantaa, cel mai mare din Finlanda. Acest centru gestionează traficul aerian în Finlanda, cu excepţia unor zone din jurul aeroporturilor.
"Relocalizarea pune o problemă din punct de vedere a securităţii", a anunţat pentru AFP preşedintele SLJY, Sami Fabritius. Potrivit SLJY, din momentul în care acest centru va fi instalat la Helsinki, orice pană tehnică va avea consecinţe asupra controlului aerian al întregii ţări. În plus, SLJY se teme de eventuale reduceri de personal. În opinia oficialului sindical, reorganizarea este făcută în scopul de a "face economii".