Aproape 100 de blocuri din municipiul Bacău vor fi reabilitate termic. Primele reabilitate vor fi 13 blocuri incluse în programul finanțat de la bugtul de stat și cel local. Al doilea lot, de 43 de blocuri, are proiectele depuse la ADRNE pentru fonduri europene. În lucru sunt alte proiecte ce însumează 8 milioane de euro. Europenii au cerut să existe acordul a 2/3 din locatari, și nu jumătate, cum era până acum. Bacăul este pe primul loc în Regiunea Nord-Est ca număr de proiecte depuse.
Primarul Romeo Stavarache a anunțat, la ultima întâlnire cu presa, că aproape 100 de blocuri din municipiul Bacău vor fi reabilitate termic. El a vorbit despre condiții, acte necesare, problemele de care se izbește instituția în fața asociațiilor de proprietari și sumele accesate de municipiul Bacău. “Avem 43 de blocuri ale căror proiecte au fost depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, care însumează circa 12 milioane de euro – a declarat primarul Romeo Stavarache. Acestora li se adaugă un alt lot de blocuri, care însumează până în 8 milioane de euro, pentru care proiectele sunt aproape de finalizare și urmează să fie depuse pentru finanțare. Acestea vor fi reabilitate prin fonduri europene. În paralel sunt 13 blocuri în faza de licitație pentru programul derulat cu bani de la Guvern, prin Ministerul Dezvoltării. În total, estimăm să avem 100 de blocuri, prin ambele programe, ce vor fi reabilitate într-o primă fază”.
Bacăul, campion la reabilitare termică cu fonduri UE
Proiectul de reabilitare termică a blocurilor prin finanțare europeană a plecat din birourile Primăriei Bacău. Primarul Romeo Stavarache, care este și raportor pe Fondul de Coeziune din partea Comitetului Regiunilor, a prezentat la Bruxelles un raport privind includerea în bugetul european a proiectului de reabilitare termică, iar europenii l-au aprobat în unanimitate. Așa se face că