Mult-aşteptata manifestare care a încântat publicul anul trecut începe vineri, la Constanţa. Tabăra istorică a fost mutată din parcul cu pini de la Edificiul Roman cu Mozaic, unde s-a desfăşurat la prima ediţie, în Parcul Tăbăcărie. Evenimentul se derulează în perioada 16-18 august 2013.
Vineri, 16 august 2013, de la ora 10.00, în zona Sat Vacanţa – Parcul Tăbăcărie din Constanţa, începe Festivalul Antic Tomis cu deschiderea atelierelor de reconstituire istorică din cadrul Parcului de reconstituire istorică Tomis, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Tot în prima zi, începând cu ora 16.00 constănţenii vor asista la parada trupelor militare şi civile prin oraşul Constanţa, pe traseul City Park Mall – Tabăra, unde la ora 17.30 va avea loc Ceremonia de deschidere, ce va fi urmată de prezentarea echipamentului de luptă şi marea bătălie între daci şi romani.
Ziua în tabără se încheie cu aprinderea torţelor, proiecţii de filme documentare, istorice şi proiecţii 3D, precum şi cu vizita la ateliere. După ora 22.00, distracţia se mută în Mamaia unde va avea loc o Toga Party, găzduită de Club Ego.
În ziua a doua, sâmbătă, 17 august, de la ora 10.00, vizitatorii se vor întâlni din nou cu viaţa, arta şi obiceiurile antice, în cadrul atelierelor ce fac parte din Parcul de reconstituire istorică Tomis. Vor interacţiona cu dacii, sarmaţii, romanii şi goţii aflându-le astfel secretele păstrate de peste 2000 de ani.
După ora 18.00 va avea loc o nouă luptă între daci şi romani urmată de o paradă în Staţiunea Mamaia pe traseul Hotel Flora – Piaţeta Cazino de la ora 20.00. Seara se încheie cu atelierul de dans Tripodium, unde vizitatorii pot învăţa mişcări de dans antic, în parcul de reconstituire istorică.
Ziua a 3-a, duminică, 18 august, va începe la ora 10.00, cu ateliere de ceramică, textile şi vesti