Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O jurnalistă de 26 de ani a fost ucisă în luptele din Egipt. Ultimul mesaj trimis: „Mamă, roagă-te pentru noi”

Publicat in Adevarul, joi 15 august 2013 ·

Habiba Ahmed Abd Elaziz, în vârstă de 26 de ani, era corespundentul publicaţiei „Xpress” din Emiratele Arabe Unite la Cairo. Ea a murit miercuri dimineaţă în luptele dintre susţinătorii preşedintelui demis Morsi şi armată, în circumstanţe încă neclarificate. Înainte de a muri, Habiba a comunicat cu mama sa prin mesaje SMS, căreia i-a descris cum armata a blocat pieţele în care se aflau protestatarii înainte de a-i ataca.

Sabreen Mangoud, mama jurnalistei Habiba Ahmed Abd Elaziz, a publicat pe pagina sa de Facebook ultimele mesaje pe care le-a primit de la fiica sa, cu puţin timp înainte ca aceasta să moară. Conversaţia dintre cele două se încheie dramatic, Habiba cerându-i mamei sale să se roage pentru cei din Egipt, mama răspunzând cu un mesaj în care o imploră să-i dea un semn pentru că se teme să nu i se întâmple ceva.

Discuţia dintre cele două arată cum, cu puţin timp înainte ca armata să intervină în forţă pentru a demola taberele de protestatari, forţele armate au înconjurat toate căile de acces către cele două pieţe în care erau concentraţi susţinătorii lui Morsi. Centrul de presă, aflat în una dintre aceste pieţe, a fost transformat în spital de război.

Toţi jurnaliştii străini prezenţi la Cairo s-au strâns în centrul de presă de aici, sesizând mişcările de trupe. Au fost instruiţi ca, în cazul în care izbucnesc luptele, să spargă uşile încuiate ale centrului de presă şi să se îndrepte către un monument din apropiere, unde ar fi în siguranţă.

Habiba este al doilea jurnalist care a murit în luptele din Egipt. Ieri, Sky News a confirmat faptul că Mick Deane, cameraman în vârstă de 61 de ani, a murit la Cairo.

„Mama: Habiba, ce se întâmplă acolo? M-am culcat la 1.30, adică 23.30 ora voastră (22.30 a României - n.r.). Ce e cu atacul? Spune-mi.

Habiba: Armata şi poliţia se îndreaptă într-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 2 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum 45 minute
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 4 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°