Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO 36 de ani fără regele Elvis Presley

Publicat in Adevarul, vineri 16 august 2013 ·

Vineri 16 august, se împlinesc 36 de ani de la moartea lui Elvis Presley. Oficial, cauza morţii a fost un atac de cord, dar s-a speculat mult pe tema unei supradoze. De fapt, mulţi admiratori cred şi-acum că Regele rock n’ roll şi-a înscenat moartea şi că trăieşte ascuns, undeva, într-un colţ de lume. Născut pe 8 ianuarie 1935, în oraşul Tupelo (Mississippi), muzician şi actor, Elvis Aaron Presley este una dintre cele mai mari personalităţi ale muzicii moderne, o figură iconică a secolului XX. Moartea lui a şocat nu numai America, ci întreaga lume, iar Jimmy Carter, preşedintele SUA de la acea vreme şi-a exprimat regretul. „Moartea lui Elvis Presley ne privează ţara de însăşi o parte din ea. A fost unic şi de neînlocuit. Moştenirea lui este uriaşă“, spunea fost preşedinte al SUA. Dacă ar fi trăit, muzicianul american ar fi avut acum 78 de ani. Dar, cum spunea şi Jimmy Carter, moştenirea lui e imensă. Nu numai că piesele lansate de Elvis sunt nemuritoare, dar muzica lui a influenţat generaţii de muzicieni, iar artistul şi are şi astăzi foarte mulţi adepţi. În lume (mai ales în SUA) există zeci de mii de imitatori ai Regelui rock n’ roll. Fenomenul Presley nu se opreşte aici. Mulţi ani, artistul a dominat topul „Forbes“ al cel celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă. La ultima ediţie s-a situat pe poziţia a treia, după Elizabeth Taylor şi Michael Jackson, cu 55 de milioane de dolari câştigaţi în ultimul an. Fosta reşedinţă a regelui, Graceland, unde acesta a şi fost înmormântat, este astăzi un loc de pelerinaj pentru fanii din întreaga lume. Singurul copil al cântăreţului a fost Lisa Marie Presley. Căsătorită de patru (inclusiv cu Lichael jackson şi Nicolas Cage), aceasta are patru copii: Danielle Riley Keough, Benjamin Storm Keough, Harper Vivienne Ann Lockwood şi Finley Aaron Love Lockwood.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 22 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 53 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum o ora
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 30 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Japonia a confirmat vineri prima sa intervenţie pe piaţa valutară din 2022, cu 62 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Datele Ministerului de Finanţe al Japoniei au confirmat vineri prima intervenţie a ţării pe piaţa valutară din 2022, după ce yenul a scăzut în aprilie la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani, transmite CNBC. Ministerul a declarat vineri că Japo

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum 22 minute
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 25 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 37 minute
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum 2 ore
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°