Inhalarea mirosului rufelor atunci când sunt scoase din maşina de spălat ar putea fi dăunător.
Produsele puternic parfumate folosite la spălarea rufelor ar putea conţine chimicale ce cauzează cancer. Inhalarea mirosului rufelor atunci când sunt scoase din maşina de spălat ar putea fi dăunător.
Spălatul la temperaturi sub 40-60 de grade Celsius face economii la electricitate, dar nu omoară toate bacteriile de pe haine.
Au fost depistaţi
Mirosul puternic emanat de rufe imediat după spălare poate de la dureri de cap la atacuri de astm şi chiar convulsii. Cercetarea a fost efectuată anul trecut în Statele Unite, de către Anne Steinemann, expertă în efectele poluării.
În urma analizei aerului degajat de maşina de spălat în timpul ciclului de uscare a hainelor, au fost depistaţi mai mult de 25 de compuşi organici volatili, şapte dintre ei fiind poluanţi atmosferici foarte periculoşi.
Acetaldehida şi benzenul, două dintre substanţele chimice identificate, sunt clasificate de către Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite ca fiind cancerigene.
Studiul, publicat în revista Air Quality, Atmosphere and Health, a ridicat serioase semne de întrebare cu privire la siguranţa produselor parfumate folosite la spălarea rufelor. „În timp ce principalele îngrijorări tind să se concentreze asupra poluării produse de maşini şi industrie, riscurile pe care le putem întâlni în propriile case sunt date uitării”, spun cercetătorii.