Îndată după ce în iulie 1965, cu ocazia Congresului al IX lea al PCR, s-a văzut reconfirmat, cu acte, şef suprem al partidului, Nicolae Ceauşescu a pus la punct şi a urmărit cu minuţie şi tenacitate un plan menit să îi consolideze puterea personală.

În respectivul plan, un loc de frunte îi revenea dorinţei de a le limita influenţa în partid ori chiar de a-i elimina pe aşa-numiţii “baroni ai lui Dej”. Ceauşescu avea să facă paşi decisivi în acest sens în cursul anului 1967.

În decembrie, uitând ceea ce el însuşi a spus chiar de la tribuna Congresului al IX lea în privinţa cumulului de funcţii în stat şi în partid, Ceauşescu a devenit preşedintele Consiliului de Stat al RSR, înlăturându-l din respectivul post pe Chivu Stoica. Mutarea a avut loc în perspectiva viitoarei vizite la Bucureşti a preşedintelui francez Charles De Gaulle. Prezenţa acestuia în capitala României, dar şi la Craiova, între 14 şi 18 mai 1968, a fost un uriaş succes al diplomaţiei româneşti şi i-a adus încă tânărului lider român imense beneficii de imagine, mai cu seamă pe plan extern.

Tot în 1967, Nicolae Ceauşescu avea să forţeze demisia din guvern a lui Gheorghe Apostol, fostul său rival la succesiunea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pe 9 decembrie 1967, Apostol a fost înlocuit din poziţia de prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, primind în compensaţie postul de preşedinte al UGSR, loc de unde avea să fie mai târziu exilat în diplomaţie. Tot în 1967 au părăsit prim-planul scenei politice, sub pretextul străveziu al “motivelor de sănătate”, alţi trei fideli dejişti- Alexandru Bârlădeanu, Petre Borilă şi Alexandru Moghioroş.

În acelaşi an a fost înfiinţată comisia însărcinată cu cercetarea “nedreptăţilor” din trecut, comisie ale cărei concluzii i-au permis lui Nicolae Ceauşescu ca în primăvara anului 1968, cu ocazia plenarei din aprilie, cu sprijinul necondiţionat al l