Aduse în desagi şi burduşe, trecute prin munţi şi vămi, plimbate prin tîrguri, oraşe, sate, aşezate cu grijă pe rafturile băcăniilor, ascunse în borcănelele spiţeriilor, mirodeniile preţăluiesc aroma bucatelor. În secolul al XVIII-lea, gusturile sînt înfocat condimentate, puternic aromate, aprig parfumate. Papilele gustative sînt crud puse la încercare de simţurile stranii care se regăsesc în aceeaşi îmbucătură. Acru, acid, amar, dulce, parfumat – toate amestecate într-o singură lingură. Mîncăruri şi băuturi, dulceţuri şi plăcinte primesc diferite arome şi mirodenii. Şi pentru că ele „dreg“, schimbă întrucîtva gustul, culoarea, consistenţa mirosul, capătă numele de dresuri.

DE ACELASI AUTOR "Puiul de ţigan" Odă dulceţurilor Din prea multă iubire Despre voioşia chefliului şi tristeţea băutorului de apă Astfel, mîncărurile primesc cuişoare, scorţişoare, şofran, nucşoară, capere, coconari (seminţe de pin), fistic, frunzişoară (foi de dafin), ghimbir, anghinare, rozmarin, molotru (sulfină) şi cîte şi mai cîte. De prin foiţele de tîrguieli ale boierilor aflăm cam ce fel de miroase vor să primească de pe la negustori: un oarecare agă Caramanlîu cere, de la Sibiu, printre stofe galbene şi atlasuri cu fir, funţi de nucşoară, cuişoare, scorţişoare, şofran; un alt boier transformă funţii în litre şi adaugă frunzişoarele, caperele (de Veneţia şi de Misir) şi coconarii, şofranul de Beci şi şofranul de Rumelia, rozinchinul negru de Beci – toate ar trebui să fie proaspete şi trimise cît mai curînd. La 1803, trec prin vamă mirodenii nenumărate: ienibahar, anason, cuişoare, rădăcină de piper, chebabie (un fel de piper), cacoole, chimen, scorţişoară, nuci de India, cumşoară, frunzişoară, salep, susan, muştar, revent, şofran. Mai găsim mac şi afion, saparică, casie, ochi de rac, castorhi, cardamon, ienupăr, seminţe de dafin şi multe altele. Cardamonul este o mirodenie spe