Coincidenţă sau nu, am recitit cartea lui Timothy Garton Ash despre dosarul pe care i l-a întocmit STASI cam în acelaşi timp cu articolele din presa românească referitoare la cazul torţionarului Alexandru Vişinescu.

Mi-am amintit de pledoaria repetată a lui Adam Michnik pentru închiderea dezbaterilor pe tema dosarelor, pe care Ash o citează în carte. Şi pe care, chiar dacă nu e integral de acord cu ea, o întoarce pe toate feţele.

În ce mă priveşte, cred, şi nu de ieri, de azi, că situaţiile nu sunt comparabile. Michnik s-a numărat printre disidenţii polonezi care au semnat cu puterea comunistă din Polonia un pact care prevedea alegeri libere şi, în caz de victorie a Solidarităţii, ştergerea cu buretele a trecutului. O dată la putere, Solidaritatea şi-a ţinut cuvântul. Ceea ce n-a însemnat însă supravieţuirea vechilor structuri şi a vinovaţilor de crime.

Un funcţionar şi un torţionar

Ash i-a căutat, după căderea Zidului Berlinului, pe ofiţerii STASI care îi urmăriseră fiecare mişcare, înconjurându-l de delatori, când, tânăr istoric, petrecuse un timp în RDG ca doctorand la Humboldt Universität. Întâlnirile l-au învăţat multe lucruri, care, dacă nu l-au făcut să le justifice acţiunile, i-au oferit explicaţii pentru opţiunea pe care o făcuseră.

Deosebirea dintre locotenentul Wendt şi Vişinescu este aceea dintre un funcţio-nar conştiincios al represivei instituţii şi un torţionar. Şi mai este una: fiindcă nu a fost acuzat de crime, cum nu au fost cei mai mulţi dintre ofiţerii STASI căutaţi de Ash, Wendt îşi câştigă astăzi existenţa ca lucrător în Asigurări, beneficiind de o leafă normală. Vişinescu, în schimb, care e răspunzător de moartea unor oameni, are, la 87 de ani, o pensie de 1.150 de euro, mai mare decât a majorităţii celor de vârsta lui, fie ei foşti medici sau profesori universitari, mai mare chiar decât salariile aceloraşi în acti