N-am mai călătorit cu trenul de mai bine de 15 ani. Nici în gările din România n-am trecut în această perioadă de timp decât ocazional, aşa că, la fel ca mulţi cetăţeni ai patriei noastre postrevolutionare, nu mai ştiam nimic despre mersul trenurilor.

Nici despre condiţiile de călătorie. Doar ce am văzut la televizor şi de din auzite mai ştiam că tarifele trenurilor de călători au crescut constant şi inacceptabil, în timp ce condiţiile din trenurile româneşti au devenit tot mai mizere.

Aveam o imagine veche cu Gara de Nord viermuind zi şi noapte de mulţimi de călători care foloseau cu predilecţie acest mijloc de transport feroviar, înainte, ieftin şi accesibil oricărui amărăştean.

De asemenea, aveam în minte mulţimea şi lungimea trenurilor formate din cel puţin zece vagoane, care se înghesuiau necontenit să vină şi să plece pe principala poartă feroviară a ţării.

De la grevele ceferiştilor, de pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de Mitrea sau Băsescu, nu prea mai ajunsesem în gară. Nu mai vorbesc să mai merg şi cu trenul.

Am ajuns, însă, acum câteva zile, într-un weekend, la o diferenţă de o săptămână, întâi în gara Predeal, una dintre cele mai aglomerate staţii feroviare pe vremea comuniştilor când zilnic, dar în special în weekend-uri, mulţimi de copii, adolescenţi şi adulţi luau cu asalt trenurile pentru a merge şi se întoarce de la munte.

Şi tot într-un weekend estival, am fost în Gara de Nord.

Acest lucru era valabil şi pentru trenurile cu destinaţii spre Litoral, devenite an de an, parcă tot mai neîncăpătoare, în ciuda densităţii lor şi a numărului mare de vagoane ce rulau pe aceste destinaţii turistice.

Realitatea din anul 2013 este cu totul alta decât cea dinainte şi nu este deloc veselă pentru nimeni: nici pentru stat-managerul CFR Călători şi nici pentru tot mai puţinii călători care mai folos