Nu vreau să vă spun un basm, ci să vă vorbesc despre romi. Lor le datorăm o recentă reînsufleţire - ce-i drept, polemică, dar şi foarte originală - a ideii monarhice.
Astfel, Dorin Cioabă e „rege internaţional al romilor”, iar fratele său, Daniel, asumă monarhia„pentru romii din ţară”. Pe lângă cei doi, intens mediatizaţi săptămâna trecută, după moartea tatălui lor, mai există un „rege internaţional al tuturor romilor creştini de pretutindeni”. Acest titlu e deţinut de Dan Stănescu şi a fost moştenit, ca şi-n cazul familiei Cioabă, de la un bulibaşă, Ilie Badea Stănescu, poreclit Tortică şi care şi-a luat numele de „rege” acum fix un deceniu.
De fapt, regalitatea ţigănească e disputată de două familii care provin şi una, şi cealaltă, din neamul căldărarilor, iar clivajul e religios: familia Cioabă e legată de una dintre bisericile penticostale, iar familia Stănescu e apropiată de biserica ortodoxă, primul rege pe care ea l-a dat având parte – la încoronare – de o slujbă ţinută de patru preoţi la Catedrala din Curtea de Argeş. S-a iscat atunci un scandal teologico-politic, stins la fel de repede cum a şi apărut.
Ceva mai vechi pe scena publică e împăratul Iulian (Rădulescu): ridicat tot dintre căldărari, el e vărul defunctului Florin Cioabă şi, dacă ar fi să dăm crezare Wikipedia, a reuşit un parcurs educaţional care ar putea stârni invidia: în 1999, Împăratul şi-a luat atât bacalaureatul (la Sibiu), cât şi doctoratul (în India)!
Dacă inventarea unei „Case Imperiale” a romilor e o inovaţie românească, în schimb confruntarea mai multor regi ai acestui neam nu face decât să repete un fenomen petrecut deja în Polonia interbelică, aşa cum se poate afla dintr-un studiu al lui Foszto Laszlo, publicat în Colecţie de studii despre romii din România. Autorul consemnează şi faptul că romii au uzat în Canada, prin anii 1980, de auto-proclamarea ca „regi”,
