“Omul atunci nu e mort, dar el este separat de trupul său pe care-l folosea în lume. Omul, atunci când moare, doar trece dintr-o lume în alta. Îngerii întreabă pe cel muribund: Eşti pregătit să mori?”.
Aceste cuvinte îi aparţin suedezului Emanuel Swedenborg (1688-1772), care a devenit renumit datorită aportului pe care şi l-a adus în diverse domenii ale ştiinţelor natural, scrierile sale “acoperind” domenii precum anatomia, fiziologia şi psihologia.
Limbaj universal
Istoria îl consemnează drept omul care pretinde că el însuşi a experimentat fazele iniţiale ale morţii şi stările de extracorporalizare: “Eram într-o stare totală de insensibilitate a corpului, şi astfel eram aproape într-o stare de moarte; totuşi, viaţa interioară şi mintea erau funcţionale, astfel că puteam percepe şi reţine în memorie toate lucrurile care s-au întâmplat”.
El mai spune că “spiritele comunică unele cu altele printr-un limbaj universal. Fiecare om, imediat după moarte, are acest limbaj universal, care este specific spiritului său”. Astfel, conform filosofului, comunicarea unui înger sau a unui spirit cu un om nu este auzită de ceilalţi de lângă el, ci doar de muribund, comunicarea având loc prin intermediul gândurilor.
“Omul, după ce a murit, crede ca se află încă în această lume. Mai apoi, el îşi doreşte să afle ce este paradisul şi ce este iadul. Spiritul unui om plecat recent din această lume fizică este recunoscut de prietenii săi, care îi vor spune despre statutul de viaţă eternă!”, este părerea lui Swedenborg.