Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De foame, cinci copii îsi mâncau propriile fecale! (foto)

Publicat in Vremea Noua, luni 2 septembrie 2013 ·

INCREDIBIL CE SE ÎNTÂMPLÃ ÎN JUDETUL VASLUI

GROAZNIC Ieri, cosmarul a cinci frati din Bârlad, cu vârste cuprinse între cinci luni si nouã ani, a luat sfârsit. Casa în care locuiau cu pãrintii ajunsese o ruinã. Nu aveau curent electric, apã, mobilã, absolut nimic. Desi trãiau într-o sãrãcie cumplitã, soarta le-a mai întors încã o datã spatele în urmã cu o sãptãmânã, când locuinta le-a luat foc. Copiii au scãpat ca prin minune. Fratele cel mai mare, în vârstã de nouã ani, a fost cât pe ce sã ardã de viu, însã l-a salvat în ultima clipã cel de sapte ani. Pãrintii plecau adeseori de acasã si uitau sã se mai întoarcã la cei mici. Copiii, de foame, îsi mâncau propriile fecale. Patru dintre frati vor fi preluati de asistentii maternali. Cel mai mare, suferã de autism. El va fi gãzduit deocamdatã la Complexul de Servicii Comunitare nr. 1 din Bârlad.

Vecinii au fost cei care au sesizat autoritãtile locale. Trãiau împreunã cu pãrintii într-o mizerie cumplitã. Nu aveau curent electric, nici apã, iar locuinta nu era mobilatã. Putinele lucruri pe care le mai aveau în casã au ars într-un incendiu izbucnit în urmã cu aproximativ o sãptãmânã. Copiii au fost la un pas sã îsi gãseascã sfârsitul atunci. Cel mai mare, în vârstã de nouã ani, suferã de autism. L-a scos din flãcãri în ultima clipa fratele de sapte ani. Pãrintii nu erau acasã în acel moment. Ei plecau adeseori si uitau sã se mai întoarcã. Nu le-a pãsat niciodatã de cei mici. În urma sesizãrilor fãcute de vecini, reprezentantii de la Protectia Copilului au fãcut nenumãrate vizite la domiciliul acestei familii. Pãrintii au promis cã vor face tot posibilul ca micutii sã beneficieze de hranã, de haine si de tot ceea ce le este necesar. N-au fãcut nimic. Vecinii au povestit autoritãtilor cã de foame, copiii mâncau si propriile fecale. “Copiii au fost identificati în situatii de risc, neglijati, medical socia

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală. ”Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţ

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum o ora
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum o ora
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Groaznic accident în care a decedat mama gimnastei Gina Gogean: Șoferița era sora gimnastei. Maricica se află acum în stare gravă la spitalul din Galați

Ziua News acum 6 ore
ISU Galați a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un accident rutier la ieșire din Piscu spre Tecuci. Conducătorul unui autoturism, o femeie de 42 de ani pe nume Maricica P. care probabil a adormit la volan, a pierdut direcția de mers și a intr

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum o ora
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Atac cu cuțitul la metrou. Trei persoane au fost rănite

Ziare.com acum o ora
Trei persoane au fost rănite, duminică, 26 mai, într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, informează autoritățile, potrivit presei internaționale. Agresorul a fost identificat după câteva ore de investigații și se află în arest. Vi

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°