Se înmulţesc cărţile şi articolele de presă care documentează fără putinţă de tăgadă faptul că pe întreaga durată a exilului său, din 1947 şi până la 4 mai 1956, ziua morţii, dar şi după aceea, George Enescu a reprezentat o continuă preocupare pentru autorităţile comuniste de la Bucureşti şi pentru serviciile secrete aflate la dispoziţia acestora.

Asemenea altor mari exilaţi, precum George Emil Palade, Sergiu Celibidache, Elvira Popescu, Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, Henri Coandă şi lista ar putea continua, Enescu a reprezentat “o afacere de stat”. Iar cum statul comunist înseamnă în primul rând supraveghere, servicii secrete, implicarea acestora a fost dintre cele mai proeminente.

Trebuie spus că Enescu a însemnat o “afacere de stat” încă înainte de plecarea artistului din ţară. În cartea Umbrele Paradisului- Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică (Editura Humanitas, Bucureşti, 2011), Angelo Mitchievici vorbeşte despre felul în care s-a încercat instrumentalizarea unui turneu întreprins de violonistul George Enescu la Moscova, unde a cântat alături de David Oistrah. “Evenimentul- scrie Angelo Mitchievici- este abil orchestrat de propagandă. Importanţa concertelor lui Enescu se relevă mai curând politic decât cultural, compozitorul român trebuind să joace rolul de cap de pod pentru puntea dintre două culturi...”. Articolul Enescu în URSS, apărut în ediţia din 4 mai 1946 a revistei Veac nou remarcă: “Întreaga presă sovietică l-a acoperit cu elogii, relevând, în acelaşi timp, importanţa concertelor lui Enescu. Oamenii de cultură sovietici, veniţi pe la noi, şi oamenii de cultură români duşi în URSS formează puntea (s.m. M.M) care leagă într-o veşnică prietenie cele două popoare vecine. Şi Enescu a pus la această punte o majestuoasă şi trainică lespede”.

O carte cu un titlu ce descumpăneşte prin semnul de întrebare din titlu, semn de î