Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria: proba germană de care ar putea profita Obama

Publicat in Adevarul, joi 5 septembrie 2013 ·

Barack Obama caută susţinere. Rusia spune în continuare nu. În schimb, Germania aduce câteva dovezi care ar putea fi de folos Casei Albe.

Tensiuni suplimentare în Orientul Mijlociu după ce, în cursul zilei de marţi, militarii americani şi israelieni au efectuat un exerciţiu de lansare a unor rachete din largul Mediteranei. Iniţial s-a speculat că ar putea fi începutul unei operaţiuni de bombardare a Siriei, însă un responsabil al Ministerului israelian al Apărării a ţinut să clarifice situaţia: este vorba doar de un test militar cu rachete de tip Sparrow şi radare ale scutului anti-rachetă Arrow. Speculaţiile au fost amplificate de o serie de informaţii transmise de la Moscova, conform cărora două rachete balistice au fost lansate din zona centrală a bazinului mediteranean către est. Operaţiunea a fost interceptată de sistemul de monitorizare al armatei ruse situat la Armavir, la circa 1000 de kilometri sud de Moscova. Înainte ca oficialii israelieni să anunţe că au efectuat un exerciţiu militar, atât Statele Unite cât şi Alianţa Nord-Atlantică au negat că ar fi implicate în vreun fel de manevre cu lansatoare de rachete.

Casa Albă şi-a turat la maxim motoarele şi încearcă să convingă opinia publică şi, mai ales, pe membrii Congresului. E un "Blitzkrieg", scrie New York Times, vorbind despre ofensiva lobby-ştilor. Congresmenii se întorc din vacanţă pe 9 septembrie; până atunci, speră Barack Obama, se va constitui o majoritate parlamentară favorabilă unei intervenţii în Siria.

Obosiţi şi izolaţionişti

Principalul agent de lobby pare, zilele acestea, însuşi secretarul de Stat John Kerry. Şeful diplomaţiei de la Washington s-a perindat duminică prin cinci studiouri de televiziune, motivând dorinţa Administraţiei de a sancţiona regimul de la Damasc. În paralel, vicepreşedintele Joe Biden şi Dennis McDonough, şeful echipei de consilier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 5 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 4 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 7 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 11 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 7 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 7 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 12 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 10 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 6 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 10 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°