“ Chestiunea reprezentării la UE se pune, de fapt, în următorii termeni:într-o variantă simplă, cel care are dorinţa să mănânce un măr se urcă în pom şi îl culege; în varianta complicată el îl cumpără de la altcineva , care l-a cumpărat de la altcineva, care l-a cumpărat de la Bruxelles .” Adrian Năstase
Dacă mi s-ar cere să aleg un motto pentru această nouă carte a profesorului Adrian Năstase, “Reprezentarea României la Uniunea Europeană în contextul reglementărilor interne şi europene”(*), cu siguranţă că m-aş opri la vorbele lui Voltaire : ”Domnilor, dacă doriţi să discutăm, precizaţi-vă termenii.”
Motivul este foarte simplu: multe dintre discuţiile aprinse care se poartă, azi, pe tema modului în care este percepută prezenţa, înlăuntrul şi în afara ţării, prezenţa noastră în Uniunea Europeană suferă de pe urma unui grav deficit de informaţie. Pe de o parte, reprezentările publice, aşteptările şi dezamăgirile legate de această prezenţă se datorează (şi) faptului că, la nivelul opiniei publice, lipsesc datele şi reperele necesare unei evaluări corecte şi riguroase, iar, în absenţa lor, primează, încă, multe clişee emoţionale( de domeniul “senzo-propagandei” cum i-ar fi spus un Jacque Elul) sau intrpretări partizanale, nu puţine dintre acestea excesiv politizate. Pe de altă parte, nici realităţile româneşti nu sunt,din păcate întotdeuna, cunoscute corect în forurile Uniunii Europene, foarte multe informaţii eronate(ca să nu spun mai direct: tendenţioase sau chiar otrăvite) venind pe canale al căror angajament, nu o dată intolerant şi partizanal, nu mai este un secret.
Ne întâlnim, deopotrivă, cu o realitate de care nu putem face abstracţie: dacă, în perioada 2011-2004, guvernul României, al cărui premier a fost Adrian Năstase, a finalizat negocierile de aderare, instituţiile statului fiind pregătite să facă faţă standardelor c
