Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câte minute durează partida de sex ideală?

Publicat in Vremea Noua, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Câte minute durează o partidă de sex ideală?

Sexul scurt este numărul unul în topul preferinţelor, potrivit terapeuţilor sexuali australieni. Durata optimă a fost evaluată la 13 minute, dar şi un quickie de 3 minute ar trebui să facă o persoană să se simtă bine.

Cercetătorii de sexualitate din Australia au aflat ceva cu care bărbaţii nu se pot lăuda. În timp ce majoritatea bărbaţilor ar prefera un minut sau mai mult în timpul actului sexual, femeilor nu le pasă dacă situaţia este furtunoasă, dar rapidă. Studiul a fost printre primele care au cercetat durata ideală a actului sexual, adică penetrare fără preludiu. Un eşantion aleatoriu din cadrul cercetării realizate de americani şi canadieni a arătat că durata dintre 7 şi 13 minute reprezintă drumul spre satisfacţie.

Sexul sub 3 minute este considerat absolut prea scurt şi cei mai mulţi oameni consideră ca orice minut peste cele 13 minute este o pierdere de timp.

Avem aşteptări nerealiste când vine vorba de sex

Scopul studiului a fost să arate cuplurilor că au aşteptări nerealiste cu privire la actul sexual. Convingerea că numai sexul îndelungat are un efect de vindecare asupra corpului este destul de larg răspândită.

Calitatea este mai importantă decât durata

Sexul scurt poate fi complet altceva decât ceea ce majoritatea oamenilor consideră a fi cel mai bun sex. Acesta implică un penis mare, cu o erecţie puternică, care funcţionează din zori şi până la apus fără probleme. Interesant este faptul că această imagine este în mintea ambelor sexe. Experţii în sexualitate doresc să contureze o imagine mai realistă deoarece multe disfuncţii sexuale (care nu sunt deloc neobişnuite) pot fi mai bine înţelese şi acceptate în acest fel.

Terapeutul sexual dr. Jane Howard din Brisbane, Australia, spune că există o mare diferenţă în modul în care bărbaţii şi femeile percep sexualitatea.

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joe Biden dă de înţeles că premierul Israelului prelungeşte războiul din Gaza pentru a se salva politic

Mediafax acum o ora
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a criticat pe Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat revistei Time publicat marţi/ Biden afirmă că există "toate motivele" pentru a concluziona că premierul israelian a prelungit războiul din Gaza pentr

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros. Sârbul va pierde poziţia de lider mondial

Mediafax acum 11 minute
După ce a luptat timp de cinci seturi pentru a-l învinge pe argentinianul Francesco Cerundolo, Novak Djokovic se retrage de la Roland Garros. Cauza este o accidentare la meniscul genunchiului drept. Sârbul îşi va pierde astfel poziţia de lider mondi

Un copil de un an și jumătate, vaccinat cu o doză de ROR, a murit de rujeolă. Aproape 800 de noi îmbolnăviri în ultima săptămână

HotNews acum 12 minute
​791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în România, iar un băiețel de un an și jumătate din judeţul Constanţa, fără comorbidităţi cunoscute și vaccinat cu o doză de vaccin ROR, a murit, arată datele Institutului Național d

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Răsturnare de situație în cazul elevului care ar fi fost violat în toaleta unei școli din București! Incredibil ce au stabilit procurorii

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au finalizat dosarul ce vizează presupusele abuzuri sexuale comise asupra unui minor la o şcoală gimnazială din sectorul 1 Bucureşti. Potrivit unui comunicat oficial, la data de 03.

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum o ora
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii de două ori a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

HotNews acum o ora
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol comise asupra unui copil de la Şcoala Nicolae Titulescu, apreciind că fapta nu există. Procurorii susțin că suspiciunile au apărut ”cel mai pr

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

(P) PNL garantează: fără taxe noi, fără impozit progresiv, protecţie pentru Pilonul II de pensii

News.ro acum 53 minute
Partidul Naţional Liberal e singurul partid care s-a angajat categoric în favoarea antreprenorilor români şi în favoarea pilonului II de pensii. PNL a depus un proiect de lege pentru protejarea cotei unice timp de 10 ani, dând astfel un semnal puter

Patru tineri, răniți după ce mașina condusă de un șofer de 19 ani s-a dat peste cap

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație marți după-amiază, pe o șosea din Timiș. Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a dat peste cap. „Un tânăr, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe DJ 592 B dinspre Lugoj înspre l

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/29°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

26°
mar.

19°/26°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°