Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali, ÎNCĂ UN EȘEC DUPĂ GRATII – rămâne la închisoarea din Jilava. S-a respins cererea de mutare în Penitenciarul Poarta Albă

Publicat in Vremea Noua, miercuri 11 septembrie 2013 ·

La sfârșitul lunii august, patronul echipei Steaua a cerut să fie mutat din închisoare de lângă București la una din județul Constanța

Dorința sa de a fi transferat la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța, a fost respinsă de Administrația Națională a Penitenciarelor pe motiv că deținutul Gigi Becali este implicat în mai multe procese care se desfășoară în instanțe din Capitală. Prin urmare, acesta trebuie încarcerat într-un penitenciar din apropierea locului unde se desfășoară acțiunile în instanță.

“Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate Becali George, aflată în prezent în custodia Penitenciarului Bucureşti Jilava, a depus în data de 26 august 2013 o cerere de transfer într-o altă unitate de detenţie”, au explicat reprezentanții de la Biroul de Comunicare a Administrației Penitenciarelor.

Latifundiarul a inițiat cererea după ce în presa tabloidă au apărut poze cu el din penitenciar.

Aceeași sursă a mai menționat că solicitarea va fi reanalizată dupa finalizarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată din municipiul Bucureşti în care acesta este citat.

Gigi Becali a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe 4 iunie, la trei ani de închisoare pentru dare de mită și fals în acte în dosarul “Valiza”. De asemenea, Becali mai are alte două condamnări de doi ani, respectiv trei ani, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN şi cel privind sechestrarea de persoane.

Avocații lui au cerut Tribunalului Bucureşti contopirea celor trei condamnări, instanţa a fost de acord, însă a adăugat un spor de pedeapsă de şase luni, astfel încât el are de executat trei ani şi şase luni de detenţie.

Citiţi mai mult: Gigi Becali, ÎNCĂ UN EȘEC DUPĂ GRATII – rămâne la închisoarea din Jilava. S-a respins cererea de mutare în Penitenciarul Poarta Albă – Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/st

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 51 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 10 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 13 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 12 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°