Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DERAPAJ. Patapievici și Mihăieș, înfierați pentru un metru de pământ la Roșia Montană

Publicat in Pagina de media, joi 12 septembrie 2013 ·

DERAPAJ. Horia Roman Patapievici si Mircea Mihaies, mari investitori imobiliari la Rosia Montana? Asa i-a prezentat Antena 3. E drept, cei doi aveau pamant la Rosia Montana dar era vorba de …un metru patrat, cumparat simbolic de cei doi. Antena 3 a omis insa sa spuna care este suprafata detinuta de cei doi intelectuali “rechini imobiliari.”

Postul Antena 3 a prezentat ieri documente „în premieră” ce arătau că Horia Roman Patapievici, fost șef la ICR, și Mihai Mihăieș, fost vicepreședinte ICR, dețin pământ la Roșia Montană. Gâdea a evitat să mai spună și suprafața, răsfoind în fața camerei niște pagini ce arătau o listă cu oamenii care au cumpărat terenuri la Roșia Montană.

„Am avut niște informații cu privire la cei care au cumpărat terenuri în Roșia Montană pentru că era vorba despre modul în care compania, în condițiile în care proiectul de lege ar trece, ar putea să exploateze sau nu. Avem extras din cartea funciară și aici sunt trecute persoane: Boia Constantin, Boia Nicolae (…), Mă interesează următorul lucru, la poziția a 12-a apare Patapievici Roman Horia. Deci domnul Patapievici”, a spus Mihai Gâdea în emisiunea de aseară.

„E un bun investitor imobiliar”, a remarcat și premierul Victor Ponta, care se afa în platou.

„Faptul că băsiştii Patapievici şi Mircea Mihăieş şi-au luat proprietăţi la Roşia Montană ca să fie despăgubiţi când or fi expropriaţi mi se pare superb”, a comentat și Mircea Badea, care a intrat în direct.

Astăzi, lucrurile s-au lămurit după un punct de vedere trimis presei de fostul șef al ICR. Patapievici și Mihăieș au cumpărat, încă din 2006, la modul simbolic, 1 (un) metru pătrat de teren, în semn de solidaritate cu cei care se luptau contra exploatărilor de la Roșia Montană.

Din dreptul la replică semnat de Horia Roman Patapievici și Mihai Mihăieș:

Găsiți AICI secvența din Sinteza zilei.

@N

Articolul in Pagina de media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 3 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 8 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 11 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 6 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 10 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 6 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Vremea

București
acum

20°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°