Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Dragnea: Primariile de comune vor competente notariale; sunt de acord

Publicat in HotNews, vineri 13 septembrie 2013 ·

Primarii de comune i-au cerut joi vicepremierului Liviu Dragnea elaborarea unui act normativ care sa acorde secretarului din primarie competente notariale, respectiv sa poata legaliza, spre exemplu, schimbul de terenuri intre doi cetateni. "Pentru unii, taxele care se platesc la notar sunt foarte mari. Stiu ca a mai fost in Romania aceasta situatie, in care secretarul avea aceasta competenta. Nu este un subiect usor, dar sustin aceasta idee", a afirmat ministrul Dezvoltarii, potrivit Agerpres.

De asemenea, primarii au obtinut si promisiunea unei clarificari a responsabilitatilor intre functionari si primari, astfel incat edilul sa nu mai raspunda de actele pe care le semneaza alaturi de specialistii din administratie.

'Daca primarul semneaza un document si inainte de semnatura lui sunt semnaturile din zona juridica, semnatura arhitectului-sef, de la urbanism, directia economica, atunci din aceste sfere lucrurile sunt in regula. Daca in aceasta sfera cineva descopera vreodata o ilegalitate, primarii nu inteleg de ce trebuie sa raspunda solidar cu ei ca el a pus semnatura acolo. Ei nu semneaza ca primarul, ei semneaza pentru oportunitate. Are decizia data prin votul cetatenilor sa decida daca acel lucru se face sau nu. Nu este corect ca semnatura pe care el o pune in final sa ii atraga o raspundere, ca nu e jurist sa spuna vezi ca tu ai gresit', a afirmat Dragnea.

Ministrul a mai spus ca aceste modificari se pot aduce in cadrul Legii 215/2001.

Potrivit lui Dragnea, in domeniul administratiei exista un pachet stufos de legi si se impune strangerea intr-un Cod administrativ a tuturor prevederilor legislative care au aplicatie in administratia locala. El a adaugat ca majoritatea actelor normative discutate cu primarii sunt in faza finala si se mai completeaza, dupa care 'va incepe lucrul cu celelalte ministere abilitate'.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum o ora
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 42 minute
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 5 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum o ora
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 7 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°