Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opoziţia siriană cere o rezoluţie care să interzică regimului să folosească aviaţia, rachetele, artileria şi armele chimice

Publicat in Vremea Noua, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Liderul Coaliţiei naţionale siriene, Ahmad Jarba a solicitat marţi Consiliului de Securitate al ONU să interzică regimului de la Damasc să folosească aviaţia, rachete, artileria şi armele chimice într-o rezoluţie în cadrul capitolului VII care să includă recurgerea la forţă. Sfârşitul “uciderii sirienilor nu se poate obţine decât oprind maşina de război a regimului, interzicându-i să utilizeze aviaţia, rachete, artileria şi să îl priveze de armele chimice”, a declarat Jarba faţă de intenţia Consiliului de Securitate, solicitând ca “aceste măsuri să fie luate în cadrul capitolului VII” al cartei Naţiunilor Unite.

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie doresc o rezoluţie “constrângătoare” a Consiliului de Securitate fără a exclude recurgera la forţă împotriva Siriei dacă aceasta nu va respecta angajamentul său de a distruge armele chimice, obiect al unui acord americano-rus.

Însă ministrul rus al Afacerilor Externe Serghei Lavrov a afirmat marţi că rezoluţia Consiliului de Securitate cu privire la distrugerea armelor chimice siriene “nu va fi în cadrul capitolului VII” al cartei ONU.

Pentru Jarba, al cărui mesaj a fost difuzat în direct de la Istanbul de către canalul de televiziune Al-Arabiya, plasarea rezoluţiei sub capitolul VII “ar deschide calea unei soluţii pentru criza siriană şi permite lupta împotriva extremismului şi a organizaţiilor teroriste pentru a ajunge la un regim democratic care să reconstruiască Siria”.

Acesta a reproşat comunităţii internaţionale “tăcerea faţă de crimele de război”, afirmând că “a deschis uşa utilizării armelor chimice”.

Opoziţia şi mai multe capitale în special occidentale acuză regimul că a lansat la 21 august un atac cu arme chimice în apropiere de Damasc, provocând aproape 1.500 de morţi, printre care şi copii, fapt dezminţit de regim.

“Nu vrem ca istoria să reţină că un regim a folosit

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 44 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 43 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 37 minute
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum o ora
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Doliu în lumea filmului. A murit un cunoscut regizor, nominalizat la Oscar, la 53 de ani

Ziare.com acum 32 minute
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°