ISTORIE Bela Kamocsa, membru fondator al Phoenix, care a murit în 2010, a lăsat în urmă cartea biografică „Blues de Timişoara“, unde dezvăluie secretul din spatele legendei
La începutul anilor 60, în Occident, a început să îşi facă loc un nou gen muzical: beat-ul. Filmul „Tinerii“ („The Young Ones“), apărut în 1961, avea să schimbe pentru totdeauna destinele tinerilor de pretutindeni. Nu Cliff Richard, actorul din rolul principal, avea să atragă atenţia publicului, ci formaţia The Shadows, care îl acompania.
„I-am auzit deja la radio pe cei de la The Shadows. Eram înebunit după ei. Dar acum i-am şi putut vedea. Am văzut că erau suficiente pentru cântări trei chitarişti şi un toboşar. Acum e ceva normal să vezi doi chitarişti într-o formaţie, dar pe vremea aceea era ceva revoluţionar“, şi-a început povestea Bela Kamocsa, în cartea pe care n-a mai apucat s-o termine. Manuscrisul a fost preluat de Johnny Bota, colegul său de la Bega Blues Band, care i-a dat un final şi l-a pregătit pentru publicare.
În România, cultura „beat“ s-a răspândit în cinematografe, în rândul spectatorilor care au urmărit filmul.
"Şi acum mi se face pielea de găină când mă gândesc la atmosfera din cinemtograful din cartierul Lahovary. a avut un efect hipnotic asupra mea”, a povestit Kamocsa, care a ajuns să bată ritmurile pe mese, scaune şi orice alte obiecte găsite prin casă, chiar şi pe caterda de la şcoală.
“Colegii de clasă m-au înconjurat şi am cântat împreună de parcă ar fi ascultat un radio. Ei au şi dansat. Abia aşteptau toţi să se sune de pauză”, afirma Bela Kamocsa.
Aşa a ajuns toboşar în formaţia şcolii germane din Timişoara.
“Am avut succes în rândul elevilor de la şcoală. Showul era din ce în ce mai mult despre muzică şi dans. Am imitat şlagerele nemţeşti şi italieneşti”, a spus Kamo.
Prietenia cu Nicu Covaci
În ul