Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aprobare pentru arta publică

Publicat in Dilema Veche, miercuri 2 octombrie 2013 ·

În perioada august-septembrie am realizat împreună cu colegi din cadrul recent formatei reţele naţionale de tineret a Parlamentului Cultural European o cercetare exploratorie despre arta în spaţiul public. Printre altele, demersul a privit şi modalitatea în care autorităţile şi instituţiile publice tolerează sau se implică pentru a încuraja arta în spaţiul public. Şi cum în România interpretarea activităţii structurilor publice din sectorul cultural se poate face doar în mică măsură pe baza datelor deja disponibile la iniţiative structurilor publice, instrumentul favorit de cercetare a fost cererea de informaţii, realizată în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. Astfel de cereri au fost formulate către Primăria Municipiului Bucureşti, către Ministerul Culturii, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi ArCuB, Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti. Înainte de a prezenta rezultatele, o scurtă trecere în revistă a legii care stă la baza iniţiativelor artistice în spaţiul public.

Manifestarea artistică care trebuie declarată în prealabă

DE ACELASI AUTOR Ce ni se pregăteşte în cultură pentru perioada 2014-2020 (1) Manifest pentru Cultura vie "Cultură naţională" de nivel internaţional Democraţie în cultură: ce nu se spunem atunci cînd discutăm Arta în spaţiul public trebuie să ţină cont de prevederile Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în 2004. Conform acesteia, “Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice” (Art.3), însă organizatorii adunărilor publice trebuie să ţină cont că acestea totuşi trebuie declarate dacă organizatorii deţin în prelabil “indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifes

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024. Ce spune Emil Boc după ce a câștigat un nou mandat la primăria Cluj-Napoca cu peste 42%

HotNews acum 23 minute
Emil Boc a obținut al șaselea mandat de primar al orașului Cluj-Napoca, arată datele transmise de Autoritatea Electorală Parlamentară. Ce le-a transmis clujenilor care i-au oferit încrederea pentru încă patru ani la primărie. Emil BocFoto: AGERPRES

Alegeri electorale 2024 Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Câte mandate au prins celelalte partide?

Ziua Constanta acum 28 minute
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87% de voturi. Alianța PSD-PNL va avea 19 europarlamentari, AUR – 6, Alianța Dreapta Unită va a

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 2 ore
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum o ora
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 51 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 4 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Cântăreața Andreea Bănică susține că a fost jignită și amenințată de artistul international, Toni Cottura

Ziua Constanta acum 28 minute
Cântăreața Andreea Bănică a mărturisit pe rețelele de socializare că, după un concert recent susținut la Cluj, a fost jignită și amenințată de Toni Cottura, artistul international. „Sunt în șoc! Acest om m-a înjurat și amenințat pe scările scenei

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°