Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Există: Cele mai SIGURE clădiri în caz de CUTREMUR

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 octombrie 2013 ·

Are 508 metri înălţime, iar în interior se află o bilă gigantică de 730 de tone care e montată într-un leagăn uriaş confecţionat din cabluri de oţel…

Este vorba despre Centrul Financiar Taipei din Taiwan, iar rolul bilei cu pricina este de a absorbi undele de şoc ale cutremurelor, după cum notează Casadex.ro. Şi nu este singura clădire din lume care prezintă rezistenţă în faţa seismelor.

Se îndoaie

Cu o înălţime de peste 800 metri, turnul Burj Khalifa din Dubai, nu este doar cea mai înaltă clădire din lume, ci se numară şi printe cele mai solide construcţii de pe întreg mapamondul. Turnul a fost proiectat să reziste unui cutremur de până la 7 grade pe scara Richter. Clădirea U.S. Bank Tower este cea mai înaltă din întreaga Californie. A fost proiectată pentru a face faţă unui cutremur de 8,3 grade pe scara Richter. Oamenii de ştiinţă şi seimologii susţin că falia San Andreas, pe care se află U.S. Bank Tower, nu este capabilă sa producă un cutremur cu magnitudine mai mare de 8.0 grade pe scara Richter.

Turnul Yokohama Landmark este cea mai înaltă clădire din arhipelagul nipon. Întreaga construcţie este realizată din materiale elastice şi flexibile care se îndoaie în timpul seismelor fără a se sfărâma sau sparge. Se pare ca secretul este folosirea unei structuri similare cu cea a templelor japoneze – pagodele cu 5 etaje, care n-au fost niciodată afectate de cutremure. Centrul Financiar Taipei, cu o înălţime de 508 metri, este un alt exemplu de construcţie proiectată să reziste la seisme de mare magnitudine, fiind ridicat în Taiwan, o altă regiune mereu expusă la cutremure şi taifunuri.

Şi la noi

Aeroportul Internaţional Sabiha Gokcen din Istanbul, oraşul cel mai expus la cutremure din întreaga Europă. În construcţia aeroportului a fost folosită tehnologia de izolare seismică denumită "Triple Friction Pendulum". Această t

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 - Lia Olguţa Vasilescu anunţă că, potrivit unui exit poll realizat în Craiova, a obţinut peste 65 la sută din voturi pentru funcţia de primar

News.ro acum 22 minute
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, anunţă că datele unui exit poll realizat în municipiu arată că ea a obţinut peste 65 la sută din voturi pentru un nou mandat. ”Conform rezultatelor exit poll de la ora 21, comandat de Jurnalul Olt

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum o ora
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea, prima reacție după exit-poll care arată că a pierdut la mare distanță de Nicușor Dan: „Nu va rămâne cu siguranță așa”

HotNews acum 40 minute
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a făcut prima declarație după exit poll-ul CURS-Avangarde, care arată că aceasta a pierdut alegerile în fața lui Nicușor Dan, precizând că „nu va rămâne cu siguranță așa”. Gabriela FireaFoto: Inq

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 40 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi: Avem şansa să câştigăm toate oraşele şi municipiile judeţului

HotNews acum o ora
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat, duminică seară, că este convins că liberalii vor câştiga aproape 60 de primării în judeţul Iaşi, din cele 98 de posibile. Totodată, Muraru consideră că PNL are şansa să câştige toate oraşele şi municip

Drulă anunţă că ADU a câştigat primăriile din sectoarele 1 şi 2, dar şi din Timişoara

Mediafax acum o ora
Cătălin Drulă le-a mulţumit românilor care şi-au pus speranţele „în singura forţă de dreapta autentică din România, Alianţa Dreapta Unită”. Drulă l-a felicitat şi pe Nicuşor Dan, care, potrivit exit-poll, continuă ca primar al Capitalei. „Am câştiga

Tudose, reacţie după înfrângerea Gabrielei Firea: Două partide aflate la putere au fost învinse de un independent. Asta e democraţie

Mediafax acum 22 minute
„Oamenii în general nu greşesc. Poate i-au mai dat o şansă domnului Nicuşor Dan, poate au speranţă în el. Nu ştiu. S-ar putea să nu fi greşit nimeni. Asta e! Pare o victorie clară a domnului Nicuşor Dan. Poate a contat şi bâlba noastră (cu nominaliz

George Simion: „Să nu credeţi exit-poll-urile. Partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la putere"

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a transmis duminică seară membrilor şi simpatizanţilor formațiunii sale să nu creadă rezultatul exit-poll-urilor şi a susţinut că „partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la puter

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum o ora
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°