Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înșelătorie: 7.000 de euro pentru un permis de conducere fără examen

Publicat in Vremea Noua, marți 8 octombrie 2013 ·

Atât au cerut trei escroci din Bacău unui bărbat care nu avea studiile necesare – unul dintre escroci a spus ca este ofiţer de poliţie

Trei băcăuani suspectaţi că ar fi înşelat un bărbat, căruia i-ar fi promis că îi vor obţine permisul de conducere fără ca acesta să se prezinte la examen, au fost arestaţi preventiv. Pentru a fi mai convingător, unul dintre escroci a spus că este ofiţer de poliţie.

Flagrantul a fost pus la cale de poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Bacău, care au surprins un bărbat de 28 de ani, din Bacău, în timp ce primea suma de 1.000 de euro de la o persoană de 32 de ani, din comuna Plopana, judeţul Bacău. Din cercetări a reieşit că suspectul s-ar fi prezentat părţii vătămate ca fiind ofiţer de poliţie şi i-ar fi promis că poate să-i obţină permisul de conducere fără ca solicitantul, care nu îndeplinea condiţiile de studii, să se prezinte la examen. Suma de 1.000 de reprezenta doar o parte din cei 7.000 ceruţi pentru obţinerea permisului de conducere. La această “combinaţie” au participat şi alţi doi suspecţi, o femeie de 22 de ani şi un bărbat de 36 ani, care i-ar fi întărit convingerea bărbatului din Plopana că suspectul este ofiţer de poliţie şi că poate obţine permisul de conducere. Din cercetări a rezultat că suspectul de 28 de ani nu are calitatea de poliţist, iar permisul de conducere, ridicat în urma flagrantului, este fals.

Cei trei au fost reţinuţi, fiind suspectaţi de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals, iar în urma prezentării magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, Judecătoria Bacău a emis pe numele celor trei suspecţi mandate, pentru o perioadă de 29 de zile. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Cititi: http://www.ziaruldebacau.ro/2013/10/08/inselatorie-7-000-de-euro-pentru-un-permis-de-conducere-fara-examen.html

At

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°