Dacă acesta mi-ar fi discursul din cadrul unui meci de dezbateri, scopul meu ar fi să vă conving de ceva anume. Ar trebui să fac acest lucru aducîndu-vă argumente, prezentîndu-vă analogii, analize şi exemple. Misiunea mea de astăzi este puţin mai dificilă pentru că voi încerca să pledez pentru ceva atît de drag mie, încît îmi vine greu să apelez la raţiune şi să explic în argumente. Voi încerca să fac galerie chiar pentru conceptul de dezbateri, sperînd ca, la sfîrşitul „discursului“ meu, măcar unul dintre dumneavoastră să voteze în favoarea pledoariei mele şi să devină interesat de debate.

O dezbatere este o dispută argumentativă. Putem spune că este un sport al logicii şi oratoriei, un sport de echipă, în care cele două părţi („guvernul“ şi „opoziţia“) trebuie să pledeze pentru sau împotriva unei moţiuni de interes public. Cultura dezbaterilor are tradiţie britanică, preluînd modelul controverselor discutate în parlamentul englez (de unde şi formularea moţiunilor „this house believes that...“). Temele dezbaterilor sînt subiecte de actualitate şi sînt legate de probleme de ordin civic („Acest parlament ar interzice deţinuţilor să îşi crească copiii în închisoare“), mentalitatea colectivă („Acest parlament consideră că dacă ar avea dovezi incontestabile cu privire la data la care va veni sfîrşitul lumii, guvernul ar trebui să păstreze secretul faţă de cetăţenii săi“), religie („Acest parlament crede că reprezentanţii celor mai răspîndite religii ar trebui să promită ateilor morali că pot ajunge în rai“), economie („Acest parlament ar acorda drept de veto Băncii Centrale Europene asupra bugetelor naţionale ale ţărilor din UE“), viaţa socială („Acest parlament ar interzice revistele de lifestyle“) şi multe altele.

Cele două echipe sînt formate din cîte trei vorbitori, fiecare dintre ei avînd un rol specific. Există numeroase reguli referitoare la desfăşu