Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Augustin Zegrean: Controlul constitutionalitatii Ordonantei de urgenta privind insolventa poate fi extins si la alte articole

Publicat in HotNews, vineri 11 octombrie 2013 ·

Presedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, vineri, la Suceava, ca in cazul Ordonantei de urgenta referitoare la Codul insolventei se poate extinde controlul privind constitutionalitatea si asupra altor articole daca acestea au legatura cu cele despre care Curtea a fost sesizata.

Zegrean a declarat pentru Mediafax ca CCR se pronunta doar asupra articolelor cu care a fost sesizata, dar ca se poate extinde controlul daca articolele sesizate au legatura cu alte articole din textul OUG supusa controlului de constitutionalitate.

"Noi suntem tinuti de sesizare pentru ca nu ne putem sesiza din oficiu in nicio imprejurare decat cand sunt propuneri de modificare a Constitutiei. Atunci obligatoriu ne pronuntam. In situatia asta ne pronuntam numai pe ce am fost sesizati, dar daca articolele cu care am fost sesizati au legatura cu alte articole din ordonanta putem sa ne extindem controlul si asupra celorlalte", a spus Zegrean.

El a subliniat ca CCR nu a stabilit un termen pentru judecarea acestei exceptii de neconstitutionalitate si ca se asteapta mai intai raportul judecatorului raportor.

***

Avocatul Poporului a contestat, miercuri, la Curtea Constitutionala Ordonanta de urgenta privind insolventa, invocand lipsa conformitatii unor dispozitii legale din actul normativ fata de articolul 1 alineatul 5 si articolul 15 alineatul 2 din Constitutie, "privind obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, cat si a neretroactivitatii legii", potrivit unui comunicat de presa al Avocatului Poporului.

PDL a cerut joi Avocatului Poporului sa atace la Curtea Constitutionala OUG privind Codul insolventei si pe incalcarea principiului nediscriminarii, considerand ca aceasta institutie pacaleste opinia publica si face o farsa prin atacarea la Curte a actului normativ doar pe principiul nere

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 5 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 5 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 4 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 7 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 5 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 5 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 13 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°