Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilemă post-electorală: “o Germanie mai puternică sau o Germanie mai ponderată?”

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 octombrie 2013 ·

În organizarea Institutului Social Democrat “Ovidiu Şincai” a avut loc dezbaterea cu tema “Alegerile din Germania- semnificaţii şi consecinţe”. Dezbaterea, moderată de Adrian Severin, director excutiv al institului, a reunit personalităţi reprezentative ale mediului politic, parlamentar, diplomatic şi ştiinţfic: Adrian Năstase, Bogdan Niculescu-Duvăz,Smaranda Dobrescu, Dan Mihalache, Gabriela Creţu, Florin Abraham,Cristi Chiscop, Dorina Năstase, Liliana Popescu, Adreea Persinaru, Petre Prisecaru, Cătălin Tiuh. Misiunea diplomatică a Germaniei la Bucureşti a fost reprezentată de către doamna Julia Gross, adjunct al şefului misiunii.

Premisele discuţiei, enunţate de către Manuela Catrina şi Adrian Marius Dobre,director executiv, respectiv secretar general al institutului-gazdă, au fost exprimate, în mod sugestiv, în formularea: “Germania de după alegeri, mai puternică sau mai ponderată?”. Practic, aceasta însemnă că. în funcţie de formula de guvernare la care se va conveni- o mică sau o mare coaliţie- şi, cu precădere, de programul de guvernare care va fi adoptat, se pot previziona următoarele etape pe care le va parcurge atât Germania, cât şi Uniunea Europeană însăşi. Altfel spus, este un veritabil test de re-gândire a parcursului economiei şi al societăţii germane, test al cărui punct  de referinţă va fi dat de opţiunea pentru continuarea politicii de austeritate sau pentru atenuarea, pentru ponderarea sa.

Un răspuns clar din partea noului gvern de la Berlin este cu atât mai necesar cu cât politica de austeritate pe care Germania a răspândit-o în Europa - mai direct spus: ”a impus-o Uinunii Europene”- nu a aplicat-o, ea însăşi. Dimpotrivă, tocmai faptul că nu a aplicat “ la ea, acasă” o  asemenea politică i-a permis Germaniei să îşi menţină capacitatea de export şi, în acest fel,să performeze.

De aceea, a devenit inevitabilă întrebare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 24 minute
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum 2 ore
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 3 ore
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 3 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 3 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°