Anul acesta s-a întîmplat să răsfoiesc numerele revistei Albina din perioada 1954-62. Erau legate în nişte registre din carton tare, rezistent, numai bun pentru a salva tipăriturile de proastă calitate ale acelei vremi. Alături aveam şi Albina dinainte de comunism, iar contrastul era izbitor. Nu făceam altceva decît să caut articole şi imagini pentru o arhivă a oraşului meu. După ce am găsit tot felul de ştiri şi articolaşe despre colectivizarea în sate din raionul Mizil, în sfîrşit, în numărul 588, anul 62, seria II, din 1 aprilie 1959, am dat şi de începuturile GAC (Gospodăria Agricolă Colectivă) „Unirea“ din Mizil. Două fotografii şi un text, într-o zi de 1 aprilie, ar fi putut trece drept o păcăleală, mai ales că Mizilul tot a fost luat în băşcălie de la Caragiale încoace, dar nu, măcar în acel an, 1 aprilie a fost unul serios:
„Într-una din aceste zile de început de primăvară pe harta agriculturii socialiste şi-a făcut apariţia printre multe altele şi gospodăria agricolă colectivă „Unirea“ Mizil. 237 familii de ţărani muncitori şi-au unit cele 113 hectare de pămînt dintre care 25 hectare de vie şi au pornit pe un drum nou. La inaugurare oamenii s-au îngrijit să înalţe firma gospodăriei şfotografia de susţ. Pe sub acest portal vor trece în toamnă care pline cu grîu – rod al muncii colectiviştilor. Cum e şi firesc, proaspeţii colectivişti din Mizil, împreună cu cei veniţi de prin comunele învecinate pentru a asista la inaugurare, sărbătoresc evenimentul prin cîntec, joc şi voie bună şfotografia de josţ.“
Un text vizionar, trebuie să recunosc, cîtă vreme pe sub acel portal au trecut, ani buni, care, tractoare şi maşini, şi nu doar cu grîu. Din manualele de Română ştiam, de pildă, de acei pepeni de zahăr roşu şi cum era în grîu spicul cît cocoşu’, amănunte pe care trebuia să le credem traduse în fapte. În faptul zilei, însă, toamnele copilăriei mele a
