Nu doar cuvintele-tabu, măscările sau blasfemiile pot fi cu totul absente din limbajul unor vorbitori, chiar dacă apar extrem de frecvent în vorbirea altora. Şi alte cuvinte sau expresii sînt obiectul unor preferinţe ferme: există oameni care n-au pronunţat niciodată, spontan, pentru a-şi exprima propria gîndire (ci doar ca menţionare ironică) vorbe ca dulcic, delicios, duios, destoinic etc., deşi acestea fac parte, desigur, din fondul lor lexical pasiv. Motivele evitării pot fi diferite, dar în genere e vorba de conotaţii socio-culturale, evocînd un stil perceput fie ca agresiv şi vulgar, fie ca afectat, artificial, fals etc. Un exemplu de asociere cu totul antipatică, între agresivitate şi afectare, mi se pare a fi cel oferit de insulta javră ordinară. M-a tulburat scandarea ei repetată, în grup, în ultimii ani, într-un distih care pare să fi devenit o lozincă de succes. Răspîndirea i-a fost asigurată, în bună măsură, de reportajele de televiziune şi de comentariile jurnalistice care au reluat-o, cu delicii, prezentînd-o ca pe o manifestare a respectabilei indignări şi a sănătosului umor popular. Ba chiar ca pe un motiv de mîndrie naţională: „«Ieşi afară, javră ordinară!» face înconjurul lumii. Vezi cum a tradus The Economist lozinca protestatarilor“ (antena3.ro, 17.01.2012); „Celebra javră ordinară, tradusă de The Economist: «Get out, you miserable dog»“ (Jurnalul naţional, 16.01.2012). Reacţia de antipatie faţă de scandarea în cauză pare să fie şi ea destul de răspîndită, aşa cum o arată o declaraţie recentă a unui participant la proteste de stradă: „Au intervenit instigatorii, care au strigat «ieşi afară, javră ordinară» (nici unul dintre noi nu foloseşte această lozincă imundă)“ (realitatea.net, 18.10.2013). Chiar dacă disocierea dintre protestatari şi instigatori n-ar fi în realitate chiar atît de uşor de surprins, rămîne semnificativă percepţia unei clar