Ajunşi la Auschwitz, au fost însemnaţi cu un triunghi negru: fiinţă asocială. Numărul tatuat începea cu majuscula Z: ţigan [Zigeuner, în germ.]. Sugarilor li se tatua numărul pe picioare, care se întindea de la vintre pînă la genunchi.

Pery Broad, funcţionar în cadrul Gestapo-ului din lagăr, asista la viaţa de zi cu zi din barăci: „Atmosfera era ca de laborator, unde cercetătorii analizează animale. Cu un anumit grad de amabilitate. Mengele nu lăsa niciodată impresia că i-ar trata pe ţigani ca pe oameni. Cîteodată le zîmbea prietenos, altădată făcea cîte o glumă, de obicei mi-o adresa mie sau Sofiei. Îi chema pe următorii pentru portrete. O femeie cu părul cărunt, un bărbat, un băiat… De obicei, nu ne privesc în ochi, nu le poţi întîlni privirile.“

Nici un fel de comunicare, nimic nu atrage privitorul către lumea interioară a celui din portret. Arta portretisticii a înflorit în timpul Renaşterii, iar aderenţii săi au adoptat ipoteza că fizionomia exprimă mişcările sufleteşti. Chipurile ţiganilor sînt moarte.

Stăteau pe scaune în faţa Dinei. În expuneri, nu există nici un indiciu că modelul ar fi stat pe vreun scaun; însă, în zilele de azi, criticii de artă pot face deducţii pe baza imaginii. Ţiganii apar ca în afişele cu infractori. Aşa cum arătau pistolarii din Vestul Sălbatic în afişele din secolul al XIX-lea, „Wanted“, sau Al Capone, cînd a fost prins de poliţie în 1931. Tehnica fotografică folosită a fost numită mug shot. Inventatorul său a fost Allan Pinkerton, detectiv american, care a folosit această tehnică pentru faimoasa sa agenţie. E folosită în criminalistică pînă în zilele noastre, şi în Europa (însă contestată de apărătorii contemporani ai drepturilor omului, pe motiv că oricine, deşi poate fi nevinovat, este prezentat, în asemenea fotografii, ca un răufăcător).

Josef Mengele a recurs la talentul pictoriţei Dina pentru a obţine