Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Katy Perry: „Mick Jagger mi-a făcut avansuri atunci când aveam 18 ani“

Publicat in Adevarul, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Celebra cântăreaţă Katy Perry (29 de ani) spune, într-un interviu acordat recent unui post de radio din Australia, că Mick Jagger (70 de ani) s-a „dat“ la ea pe vremea când era adolescentă, scrie „Huffington Post“.

Înainte de a ieşi la rampă cu piesa din 2008, „I Kissed a Girl“, Katy Perry a fost backup vocal pentru Mick Jagger, făcând repetiţii, în special, pentru piesa „Old Habits Die Hard“, moment în care cei doi au făcut cunoştinţă.

„Odată, chiar am luat cina împreună, iar atunci mi-a făcut avansuri, pe vremea când aveam 18 ani. Dar acest lucru s-a întâmplat cu multă vreme în urmă, iar de atunci şi până acum s-a purtat foarte frumos cu mine. M-a invitat să cânt «Beast of Burden» alături de el pe scenă, în cadrul «The Rolling Stones Tour»“, a declarat artista în cadrul emisiunii radio.

Întrebată cum a putut să refuze „o legendă precum Mick Jagger“, Katty a spus că a avut o soluţie de sacrificiu. „Ei bine, am adus o prietenă şi de acolo nu a mai fost treaba mea. Mi-am sacrificat prietena“, a glumit cântăreaţa.

Cu toate acestea, Jagger a negat printr-o declaraţie că ar fi încercat să îi facă avansuri tinerei Katty Perry. „Mick Jagger neagă categoric cele spune de Katy Perry, nu a încercat să îi facă avansuri în niciun fel. Poate că tânăra îl confundă pe Mick cu altcineva“, a declarat reprezentantul rockerului.

Mick Jagger FOTO Reuters

Katy Perry este cântăreaţă de origine americană care a câştigat faimă odată cu hitul din 2008, „I Kissed a Girl“, care a atins prima poziţie în topurile muzicale din 20 de ţări, inclusiv în Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie sau Australia.

În 2010, Perry şi-a lansat cel de-al treilea album de studio, „Teenage Dream“, primit cu reticenţă de către critici. Cu toate acestea, discul a fost nominalizat la Premiile Grammy şi a debutat pe locul 1 în Billboard 200, cu 192.000 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 18 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 56 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°