Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania ar putea introduce o taxa de autostrada de pana la 100 de euro pe an pentru soferii straini

Publicat in HotNews, marți 5 noiembrie 2013 ·

Soferii straini care vor conduce pe autostrazile din Germania ar putea fi obligati sa plateasca o taxa de pana la 100 de euro pe an, de care rezidentii germani ar fi in practica scutiti, potrivit unui proiect al Ministerului Transporturilor de la Berlin, obtinut de presa, scrie Financial Times, citat de Mediafax.

Proiectul prevede ca soferii sa lipeasca pe parbrizul masinii o vigneta, dovada ca au achitat taxa, in caz contrar urmand sa fie amendati.

Rezidentii germani vor fi, de asemenea, obligati sa cumpere vigneta, dar vor putea deduce costul acesteia din alte taxe pe care le achita pentru drumuri. Acest artificiu va permite Germaniei sa se conformeze reglementarilor UE, care interzic discriminarea in functie de nationalitate, si ii permite cancelarului Angela Merkel sa-si respecte angajamentul electoral de a nu mari taxele.

Introducerea taxei pentru autostrazi ar fi "o decizie politica" in cadrul negocierilor pentru formarea coalitiei de guvernare, ca urmare a alegerilor parlamentare din septembrie, potrivit Ministerului Transporturilor.

Taxarea soferilor straini a fost una dintre temele principale in campania electorala a premierului Bavariei, Horst Seehofer, lider al Uniunii Crestin Sociale, partid aliat Uniunii Crestin Democrate a cancelarului Merkel. Seehofer a afirmat ca taxa pentru straini este o conditie pentru foarmea unei coalitii de guvernare.

"Nevoia de a se face ceva este semnificativa, avand in vedere investitiile structurale prea reduse din bugetul pentru transport si necesarul foarte ridicat pentru lucrari de intretinere si modernizare, de exemplu in cazul renovarii podurilor. Avem nevoie de mai multi bani pentru infrastructura", noteaza ministerul german.

Reteaua de autostrazi a Germaniei "s-a deteriorat semnificativ" in ultimii ani, arata unui studiu al Institutului German pentru C

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 39 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 28 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum o ora
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum 18 minute
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum o ora
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°