Teatrul „Ioan Slavici“ din Arad îşi reconfirmă periodic marca de identificare reclamată de emblema de teatru clasic, prin revenirea la texte din fondul verificat, de aur, oricum de succes garantat a literaturii dramatice româneşti interbelice.
O face acum printr-un spectacol clar, limpede, aşezat, construit fără inutile exaltări şi autoadmiraţii ale egoului regizoral cu Domnişoara Nastasia, binecunoscuta piesă a lui George Mihail Zamfirescu. Laurian Oniga a plănuit un spectacol care nu şochează prin cine ştie ce focuri de artificii menite să certifice ori să omagieze gratuite ori fals-noi modalităţi de lectură.
Asistăm, aşadar, la o montare ce respectă textul, care nu îl agresează, care nu translatează gratuit scene din actul al treilea în actul întâi, aşa cum s-a mai întâmplat în alte cazuri, în care există o coincidenţă aproape perfectă între fabulă şi subiect.
Aşa încât Domnişoara Nastasia la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad poate fi calificat, fără teama de a greşi, drept „un spectacol din alte vremuri“, nu în sensul că ar fi unul prăfuit ori depăşit, ci datorită grijii arătate lucrului cu actorul, acesta fiind socotit de directorul de scenă Laurian Oniga „cea mai frumoasă imagine teatrală“, lucru însuşit şi confirmat scenic şi de cei doi interpreţi ai rolurilor principale: Carmen Vlaga- Bogdan (Nastasia) şi Ovidiu Crişan (Vulpaşin), semnatarii unor creaţii actoriceşti izbutite, probabil cele mai izbutite din întreaga montare. Ceea ce, la urma urmei, e un semn de normalitate şi de corectă stabilire a priorităţilor regizorale.
Domnişoara Nastasia a fost scrisă de G. M. Zamfirescu pe când avea doar 28 de ani, în anul 1926. A fost citită şi a primit binecuvântarea, fie şi numai parţială lui E. Lovinescu şi a cenaclului Sburătorul, fapt ce a contat, probabil, în prompta reprezentare a textului care a ajuns pe scenă t
