La fiecare 30 de secunde, în România, o femeie este bătută de partenerul său de viaţă. Numai ieri la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi au fost îngrijite trei femei din judeţ rănite şi traumatizate de soţii lor. Dintre acestea, cel mai grav a fost lovită o tânără de 29 de ani din Iaşi care s-a luptat în zadar cu soţul său şi cu vărul acestuia, pentru că în final s-a ales cu mai multe plăgi prin muşcare şi răni profunde de la pumnii încasaţi. Astfel, femeia a necesitat îngrijiri specializate şi i s-a făcut profilaxia antitetanică, iar apoi a fost internată în Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială pentru că suferea de un traumatism cranio-facial cu fractură latero-facială. Ea mai prezenta multiple plăgi prin muşcare de om, o contuzie toraco-abdominală şi o contuzie a membrelor superioare“, a declarat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef la UPU-SMURD.
O altă femeie din oraş a venit la UPU însoţită de cei doi copii ai săi în vârstă de 4-5 ani. Ieşeanca de 32 de ani le-a povestit medicilor că a fost bătută de soţ în faţa copiilor, care s-au speriat şi au început să plângă. Ei au ajuns şi la spital plângând, însă pentru că rănile mamei lor nu au necesitat internarea, s-au întors acasă, lângă tatăl violent.
În aceeaşi situaţie a fost pusă şi o altă femeie de 48 de ani din judeţ, care a venit în UPU policontuzionată din cauza bătăilor repetate primite de la soţ, dar care, pentru că suferea de răni superficiale, a fost îngrijită şi îndrumată către domiciliu. Acolo unde o aştepta soţul bătăuş.
Cazurile celor trei soţii agresate sunt o picătură într-o mare de violenţă. Conform statisticilor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în perioada 2010-2012, au fost înregistrate 65.000 de femei care au fost bătute de soţi. Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă, în România, aproximativ 800 de femei au mur