În Bucureşti, trăim împărţiţi în mai multe tabere, din care, fie că vrem sau nu, facem parte. Şoferii se războiesc cu pietonii pentru fiecare centimetru de asfalt. Pietonii îi au de partea lor şi pe biciclişti, care le împărtăşesc cauza: mai puţine maşini, mai puţină poluare, jos cu jeep-urile, să interzicem claxoanele! Şoferii formează o tabără puternică şi bine înarmată, dar măcinată de lupte interne care au loc, de cele mai multe ori, la semafor. Taximetriştii reprezintă o categorie separată, aflată în război cu toată lumea, în schimb unită de o solidaritate puternică de breaslă. Iar lupta dintre sexe, orice s-ar zice, la volan se ascute!

Mai nou, de cînd ne paşte interzicerea fumatului, bătălia cea mai acerbă se duce între fumători şi nefumători. Fumătorii se simt amenintaţi şi îi consideră pe nefumători un fel de duşmani de clasă, direct responsabili de această măsură represivă. Se fac remarce agresive de ambele părţi: "Dacă nu vă place fumul, ia duceţi-vă, nene, în alte locuri, unde nu se fumează!", "Daa?? de ce să ne ducem noi? Să staţi voi acasă şi să fumaţi acolo, în loc să ne îmbolnăviţi pe noi de cancer!"

Chiar şi în parc, un loc aparent calm şi idilic, teritoriile sînt împărţite între mai multe tabere (pensionari, posesori de cîini şi mămici) aflate într-un continuu conflict de interese. Nimeni nu are timp să discute civilizat cînd i se încalcă teritoriul, se ţipă direct, fără menajamente: "Daa?? nu ţi-e ruşine, domule, să vii cu javra aici să facă pipi în nisipul în care se joacă copiii noştri?", "Şi ce vrei, cucoană, dacă acum l-a apucat, io ce să-i fac? Ţipă matale la el, să vedem, te înţelege?"

Se pare că strada este locul în care oamenii se simt violentaţi cel mai mult. Percep claxoanele, înjuraturile, privirile (mai ales femeile), chiar şi reclamele gigantice care tronează pe cladiri (pe mine, una, mă obsedează cea de pe Calea