Inspectorii de Integritate au constatat că Simion Eftimie, primarul comunei Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa este incompatibil cu funcţia pe care o deţine. Simion Eftimie s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07 oct. 2011- 26 iun. 2012 şi 26 iun. 2012-29 martie 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar şi calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Şcolii Gimnaziale Bilciureşti, Jud. Dâmboviţa.
Astfel, potrivit ANI, Simion Eftimie nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia deadministrator, membru al consiliului de administraţie la societăţile comerciale precum şi la instituţiile publice”.
Edilul a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.
„Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.