Ministerul Agriculturii (MADR) a finalizat un nou proiect de lege privind vânzarea terenurilor agricole către străinii persoane fizice, din care au fost eliminate mai multe prevederi, printre care şi cea referitoare la înfiinţarea unor comitete judeţene aflate în subordinea prefecţilor, dar care introduce obligativitatea vânzătorului de a plăti o taxă la primărie.
În noua formă a proiectului de lege privind vânzarea terenurilor agricole către străini a fost scoase prevederea conform căreia tranzacția trebuia avizată de un comitet județean, înființat prin ordin al prefectului și care urma să funcționeze în subordinea acestuia. Din comitet ar fi trebuit să facă parte prefectul, ca președinte, doi reprezentanți ai prefecturii, doi ai Consiliului Județean și doar doi agricultori. EVZ a scris că această prevedere nu este benefică fermierilor, întrucât acest organism ar fi fost, de fapt, controlat politic.
CITIȚI ȘI: Fermierii acuză: USL vrea să controleze terenurile agricole
MADR nu a stabilit încă valoarea taxei dar cel mai probabil va fi calculată în funcţie de costurile pe care va trebui să le suporte primăria pe raza căreia se află terenul scos la vânzare pentru a notifica beneficiarii dreptului de preemţiune cu privire la intenţia de vânzare. Conform documentului citat, coproprietarii persoane fizice, arendaşii, vecinii persoane fizice şi tinerii fermieri care activează pe raza administrativ-teritorială a localităţii unde este situat terenul, precum şi statul român au drept de preempţiune.
Proprietarul trebuie să anunţe la primărie că vrea să vândă şi preţul cerut pe teren. Primăria va afişa anunţul la sediul propriu şi va trebui să îi informeze în scris pe beneficiarii dreptului de preempţiune cu privire la vânzare. Cum aceste proceduri implică nişte costuri pe care autorităţile locale nu le pot susţine din bugetul propriu, proprietarul va